Țăndărică a semnat inițiativa pentru demiterea primarului Sectorului 1

Artistul Ovidiu Lipan Țăndărică a semnat joi inițiativa pentru demiterea primarului Sectorului 1, Clotilde Armand.

„Țăndărică a semnat! Ovidiu Lipan Țăndărică a ales astăzi să se implice în inițiativa de demitere a primarului USR-ist de la sectorul1. Omul şi Artistul-simbol, care a reprezentat cel mai bine ideea de libertate în România comunistă, s-a alăturat demersului nostru. Ovidiu Lipan își dorește ca, așa cum va lansa pe 15 septembrie încă un proiect cultural de valorizare a României, și sectorul 1 să redevină un reper al evenimentelor de clasă, al muzicii bune și al spiritului, nu un fief al gunoaielor, șobolanilor, abuzului și incompetenței”, scrie pe pagina de Facebook a PSD.

Social democrații o critică pe Clotilde Armand deoarece a plecat în concediu în timp ce Sectorul 1 se află în stare de alertă din cauza crizei gunoiului.

„Suntem din ce în ce mai mulți pentru capitala capitalei. Sfidând orice limită a bunului simț, edilul om-nou și-a luat concediu în starea de alertă instituită chiar la solicitarea sa și simulează buna administrare a urbei lansând jumătăți de adevăr pe rețelele de socializare”, au adăugat cei de la PSD.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.