SUA finanțează cu 14 milioane de dolari proiectarea reactoarelor modulare mici din România

sursa: Societatea Nationala NUCLEARELECTRICA

Guvernul SUA va finanţa cu 14 milioane de dolari studiile de proiectare pentru instalarea în România a unor centrale de tip SMR (reactor modular mic), primele de acest fel în Europa. Anunţul a fost făcut cu ocazia summitului G7.

„Guvernul Statelor Unite împreună cu firma americană NuScale Power LLC  vor oferi 14 milioane de dolari pentru susținerea studiului de proiectare în vederea implementării de către România a unei centrale de tip SMR (Small Modular Reactor), prima de acest fel. Grație eforturilor guvernului SUA, beneficiind de susținere din partea Departamentului Comerțului și de asistență tehnică din partea statului și al USTDA, această investiție este menită să deblocheze mai multe miliarde de dolari și să pună în valoare ingeniozitatea SUA în sectorul nuclear avansat, să accelereze tranziția către o energie curată, să creeze mii de locuri de muncă și să consolideze securitatea energetică europeană, respectând în același timp cele mai înalte standarde de siguranță, securitate și neproliferare nucleară”, se arată într-un comunicat al Casei Albă.

Preşedintele Klaus Iohannis  şi premierul Nicolae Ciucă au transmis că salută anunţul liderului de la Casa Albă Joe Biden privind cooperarea energetică dintre România şi SUA, cu 14 milioane de dolari pentru o nouă etapă a programului de reactoare modulare în ţara noastră.

„Salut anunțul președintelui Biden privind cooperarea energetică dintre România și Statele Unite ale Americii, de 14 milioane de dolari, pentru o nouă etapă a programului de reactoare modulare în România. Asigurarea securității energetice este un obiectiv comun al Parteneriatului Strategic dintre România și SUA”, a reacționat președintele Klaus Iohannis pe Twitter.

„Anunţul preşedintelui SUA, Joe Biden, în cadrul Summit-ului G7, este o confirmare a solidităţii Parteneriatului Strategic dintre România şi Statele Unite, care, devine tot mai aprofundat şi în dimensiunea sa dedicată cooperării energetice. Decizia SUA de a finanţa cu 14 milioane de dolari etapa preliminară a studiilor de inginerie şi proiectare pentru dezvoltarea reactoarelor modulare mici  (SMR) din România este componentă esenţială a dezvoltării programului nuclear civil naţional. Alături de construirea reactoarelor 3 şi 4 de la Centrala Cernavodă, utilizarea noului tip de tehnologiei SMR va contribui la întărirea profilului energetic al României, în acord cu viziunea europeană de protejare a mediului şi cu ţintele de decarbonizare asumate. Mai mult, dezvoltarea programului nuclear va impulsiona creşterea economică, atât prin revitalizarea lanţului de furnizori, cât şi prin poziţionarea României ca lider regional al acestei industrii”, a declarat Nicolae Ciucă.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.