Primarul localității Crevedia, din județul Dâmbovița, a fost reținut pentru exploatarea, timp de doi ani, a unei persoane cu handicap mintal.
Poliția a anunțat marți că „față de persoana de 48 de ani, funcționar public, cercetată pentru trafic de persoane, a fost dispusă măsura reținerii, pentru 24 de ore.”
În urma perchezițiilor, din locuința primarului au fost ridicate documentele de identitate ale victimei, înscrisuri, precum și alte mijloace de probă.
A fost, de asemenea, sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Dâmbovița cu propunere de arestare preventivă a persoanei cercetate, pentru 30 de zile.
Totodată, a fost sesizată Direcția Sanitar Veterinară Dâmbovița pentru a face verificări cu privire la ferma de animale ce aparține persoanei cercetate, având în vedere că nu au fost identificate documente care să ateste legalitatea funcționării acesteia.
„Din probatoriul administrat a reieșit că, începând cu luna ianuarie 2022, o persoană, cunoscând prin prisma funcției publice deținute starea de vădită vulnerabilitate a unei victime cu handicap mintal accentuat permanent, (lipsită de suport familial și de locuință) ar fi adăpostit-o în condiții improprii, la ferma de animale pe care ar deține-o, în scopul exploatării prin muncă. Victima a fost obligată, prin constrângere fizică și psihică, să presteze activități lucrative permanente, constând în îngrijirea animalelor de la ferma situată în județul Dâmbovița”, a precizat IGPR.
Cetățeanul TV