luni, iulie 8, 2024

Bombă în Sectorul 3! Primarul Negoiță știe

Citește marți, 5 decembrie, pe cetățeanul.net

AcasăPoliticăPreședintele Iohannis va participa la Summitul NATO de la Washington

Președintele Iohannis va participa la Summitul NATO de la Washington

-

Președintele României, Klaus Iohannis, va participa, în perioada 9-11 iulie, la Summitul NATO de la Washington. În cadrul evenimentului, se vor adopta decizii importante cu privire la consolidarea sprijinului pe termen lung pentru Ucraina.

„Summitul din 2024 este unul aniversar, marcând 75 de ani de la înființarea NATO, cea mai puternică alianță politico-militară din istorie, care a dovedit inclusiv în perioada dificilă de la declanșarea războiului împotriva Ucrainei că unitatea, solidaritatea și hotărârea Aliaților reprezintă principalele sale avantaje strategice. De asemenea, țara noastră marchează în acest an două decenii de la aderarea la NATO, apartenență care a adus cetățenilor români cele mai solide garanții de securitate din istorie. România este un aliat puternic și responsabil, un furnizor relevant de securitate și stabilitate în regiunea Mării Negre și dincolo de aceasta. În acest context, Președintele Klaus Iohannis va evidenția la Washington că apartenența la NATO este unul dintre fundamentele solide ale dezvoltării României democratice, profund angajate în arhitectura de securitate europeană și cea euroatlantică”, a anunțat administrația.

În cadrul Summitului, liderii vor adopta decizii importante cu privire la consolidarea sprijinului pe termen lung pentru Ucraina, oferind mai multă predictibilitate acestuia. Totodată, liderii Aliați vor agrea asupra întăririi și a modernizării pe mai departe a posturii de descurajare și apărare colective.

Programul Summitului va include trei reuniuni la cel mai înalt nivel ale Consiliului Nord-Atlantic, inclusiv în formate cu Ucraina, Uniunea Europeană și partenerii NATO din Indo-Pacific, precum și un eveniment aniversar. De asemenea, vor fi adoptate mai multe documente oficiale, printre care Declarația Summitului și o Declarație a Consiliului NATO-Ucraina.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai noi stiri

Paul al României, eliberat în Malta: Trebuie să plătească 50.000 de euro

0
Paul al României, condamnat definitiv în „dosarul Băneasa", a fost eliberat pe cauțiune din arestul din Malta și pus sub control judiciar până la pronunțarea definitivă a instanței pe extrădarea în România, a anunțat Ministerul Justiției. CITEŞTE ŞI: Lovitură pentru...