Premierul Ciucă a anunțat noile prețuri la energie electrică

FOTO: gov.ro
FOTO: gov.ro

Premierul Nicolae Ciucă a anunțat forma finală a ordonanței care reglementează prețul energiei. Documentul a fost prezentat înainte de ședința de Guvern.

„Vom menține prețul la energie electrică pentru consumatorii casnici de 0,68 lei, pentru cei care consumă până în 100 kW, 0,8 lei pentru cei care consumă între 100 și 255 kW. Vom menține prețul de 1 leu pentru IMM-uri. Noutatea care apare prin introducerea acestui mecanism….vom asigura un preț pentru marii consumatori de 1,3 lei. 

De asemenea, consumatorii casnici care consumă peste 255 kW vor beneficia de același preț de 1,3 lei. (…) Cei care consumă peste 255 kW vor plăti primii 255 kW la valoare de 0,8 lei. Ca atare, în acest moment, prin această ordonanță vom asigura cadrul achiziției de energie electrică pentru a putea să ne protejăm populația și să asigurăm competitivitatea produselor românești”, a declarat premierul Nicolae Ciucă.

Documentul va fi supus aprobării în ședința de vineri a Guvernului.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.