Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunțat vineri că podul peste Dunăre de la Brăila va fi inaugurat la sfârșitul lunii iunie. La inaugurare va fi invitat și ministrul italian al Transporturilor.
„Undeva în iunie, în jurul datei de 27 iunie, cine o fi ministru aici, cine o fi prim-ministru aici, plus, minus câteva zile se va inaugura podul de la Brăila”, a anunțat ministrul Transporturilor.
Potrivit sursei citate, drumurile de legătură vor fi gata doar parțial până la vară.
Podul peste Dunăre va lega județele Brăila și Tulcea. Drumurile de legătură vor avea 23 kilometri, dintre care 17 kilometri sunt pe teritoriul judeţului Tulcea. Drumul principal va avea două benzi pe sens şi va lega judeţul Brăila de judeţul Tulcea, iar drumul de legătură spre Măcin va avea o bandă pe sens, în lungime de 4,3 kilometri.
Cetățeanul TV