Orban a RĂBUFNIT: Cine votează PNL e ca şi cum ar vota PSD!

FOTO: Gov.ro
FOTO: Gov.ro

Un om de dreapta nu mai poate să aibă încredere în PNL, pentru că, dacă mai votează cu PNL, e ca și cum ar vota cu PSD, a declarat fostul lider liberal Ludovic Orban.

CITEŞTE ŞI: Orban, scandal URIAŞ din cauza Dosarului 10 august: Este tergiversat în mod premeditat!

Întrebat cum i se pare rectificarea bugetară, Ludovic Orban a explicat: „Ca și cum ai încerca să astupi cu câlți niște găuri care au fost făcute de obuze. Bugetul României este praf, asta este realitatea. Am făcut o analiză pe execuția bugetară, care este coafată, așa, ca să arate bine mai ales pentru Comisia Europeană, dar și pentru popor… să îi spună lui Mutu că noi avem un deficit de 1,7% la șase luni, deficitul real este de minim 3,5%. Am făcut o evaluare a cheltuielilor care ar fi trebuit efectuate și care nu au fost efectuate, și care ne duc la concluzia că deficitul este mult mai mare”.

„În ceea ce privește ordonanța de creștere a fiscalității. Sunt trei partide la guvernare, un partid s-a angajat că nu va crește nicio taxă și niciun impozit și că nu va introduce nicio nouă taxă și niciun nou impozit, este vorba de PNL. PSD, în programul de guvernare, nici el nu a părut să crească vreo taxă și vreun impozit, și chiar m-am uitat pe programul de campanie al PSD, de UDMR cam aceeași situație. În programul de guvernare nu se face vorbire despre această creștere a fiscalității, dar s-a adoptat o ordonanță, Ordonanța 16, care crește fiscalitatea”, a adăugat el.

Impozitul pe proprietate va creşte

„Să le spunem românilor. În primul rând, îi afectează pe toți românii, pentru că va crește impozitul pe proprietate. Baremurile între care este stabilit raportat la valoarea proprietății de autoritățile locale va crește, acest barem e modificat și va duce la creșterea impozitului pe proprietate. De asemenea, se schimbă modul de evaluare a proprietății, se trece la evaluările pe baza grilei notariale”, a continuat Ludovic Orban.

„Toate celelalte măsuri lovesc în cei care sunt activi economic, acționarii firmelor, sunt 770.000 de acționari ai firmelor care au luat din banii lor, au investit în capitalul social al unei companii și acum trebuie să plătească impozitul pe dividende, adică câștigul de capital, 8%, nu 5%”, a mai spus el.

Întrebat de ce au tăcut liberalii, Ludovic Orban a explicat: „Nu mai există nimic din ceea ce este liberal astăzi în PNL. Astăzi orice om de dreapta, orice om care este în zona activă economică, în zona care produce plus valoare, nu mai poate să aibă încredere în PNL, pentru că, dacă mai votează cu PNL, e ca și cum ar vota cu PSD”.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.