Ministrul Finanțelor: Pensiile vor crește în 2023 cu mai mult de 5 la sută

FOTO: gov.ro
FOTO: gov.ro

În 2023, pensiile vor crește cu mai mult de 5 la sută, procentul care era prevăzut de lege pentru 2021, deoarece inflația este de 15 la sută și este nevoie de o majorare mai mare, a anunțat Adrian Câciu, ministrul Finanțelor.

„N-am să mă pronunț asupra procentului. Există spațiu. Și mai există și necesitate, iar decizia finală va fi luată în coaliție, pentru că trebuie așezate în echilibru nevoia de compensare a pierderii puterii de cumpărare – la mai multe categorii de cetățeni, nu numai la pensionari – și pe de altă parte, posibilitățile financiare, prognozele pe care le avem pentru anul viitor. Și ele evoluează. Noi avem prognoza de vară, acum vedem cum va arăta prognoza de toamnă.

 Și pe de altă parte, există celelalte priorități pe care statul trebuie să și le păstreze – avem de implementat PNRR, avem de făcut investiții, avem partea de asigurare a contribuțiilor pentru educație, sănătate, apărare. Lucrurile se vor pune toate pe masă, de aceea n-am să mă refer la procent, pentru că procentul va fi decis. Oricum, nu va fi cel pe care ni-l spune legea cu indexarea inflației din urmă cu un an, pentru că este evident că ar fi, din punctul meu de vedere, și incorect față de cetățeni, care resimt o inflație mult mai mare decât cea care a fost în urmă cu un an, în 2020”, a declarat Adrian Câciu.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.