Ministrul Apărării, despre un atac nuclear al Rusiei: Ar însemna un eșec pentru preşedintele Putin

Ministrul Apărării Naţionale, Vasile Dîncu, a declarat că este „total improbabil” un conflict între NATO şi Federaţia Rusă. „O ameninţare de acest nivel, cu zona nucleară, înseamnă un adevărat eşec pentru preşedintele Putin”, afirmă ministrul.


„În cazul acesta este o situaţie teribilă şi nu mai vorbim doar de un conflict militar, pentru că aici este vorba de un atac asupra populaţiei civile, asupra elementelor de supravieţuire: staţii de televiziune, staţii de aprovizionare cu energie electrică, gaz sau alte elemente trebuitoare vieţii. Aproape că se poate vorbi de o dramă, se poate vorbi chiar de un genocid, în momentul în care ajunge să fie bombardată populaţia civilă, ceea ce intră în altă legislaţie internaţională”, a explicat ministrul român al Apărării, potrivit Digi 24.

Dîncu a dat asigurări că nu sunt elemente care să indice o extindere a conflictului din Ucraina care să afecteze teritoriul României.

„Ceea ce înseamnă activarea forţei strategice de disuasiune, cum i se mai spune la această componentă militară a armatei ruse, se referă nu numai la focoase nucleare, ci este vorba şi de nişte arme de tip nou, de asemenea foarte periculoase, arme de timp nou cu care se laudă Federaţia Rusă. O ameninţare de acest nivel, cu zona nucleară, înseamnă un adevărat eşec pentru preşedintele Putin. Este nivelul la care nu se acţionează, pentru că nivelul acela este ultimul, nimeni nu poate să îşi închipuie că va produce un război nuclear, fără să distrugă omenirea. Este o formă de autodistrugere pentru orice lider. Asta înseamnă un eşec al operaţiunii şi înseamnă să încerci să impresionezi, să sperii întreaga lume.

Nu cred că trebuie să ne temem. Cred că şi această construcţie strategică a zonei nucleare nu are un singur buton, cred că are mai multe butoane şi nu poate să se întâmple prin voinţa unui singur om. Cred că există raţionalitate şi în Federaţia Rusă”, a încheiat ministrul Dîncu, la Digi 24.


Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.