duminică, iunie 15, 2025

Bombă în Sectorul 3! Primarul Negoiță știe

Citește marți, 5 decembrie, pe cetățeanul.net

AcasăPoliticăLasconi îl acuză pe Nicușor Dan de jocuri murdare: Dacă intră în...

Lasconi îl acuză pe Nicușor Dan de jocuri murdare: Dacă intră în turul doi, pierde cu oricine

-

Elena Lasconi, candidatul USR la alegerile prezidențiale, l-a acuzat pe Nicușor Dan, candidat independent, că a intrat în cursa electorală doar pentru a o elimina din competiție. În cadrul primei dezbateri televizate organizate la Palatul Cotroceni, Lasconi a susținut că Nicușor Dan a „băgat bățul prin gard” în contextul „mizeriei și trădării din USR”.

„Ca în Luceafărul lui Eminescu: Nicuşor, viclean copil de casă, sunt absolut convinsă că a vrut să mă scoată din joc pentru că încurcam foarte mult sistemul anul trecut. El este conștient și are și măsurători că, dacă intră în turul doi, pierde cu oricine, singurul care ar câștiga aș fi eu și atunci a intrat doar să mă scoată pe mine din joc. Ăsta este purul adevăr”, a spus Lasconi.

Lasconi, critici dure la adresa USR

Lasconi a continuat să critice deciziile luate în cadrul USR, acuzând colegii săi de „mizerie” și „trădare”. Ea a menționat că Nicușor Dan a susținut public aceste acțiuni. „După ce 16 colegi ai mei au făcut mizeria, trădarea pe care au făcut-o, a fost întrebat la o televiziune care este părerea despre ce a făcut USR și a zis că a făcut foarte bine. Este dureros, pentru că eu în acest domn mi-am pus foarte multă speranță în urmă cu mai mulți ani”, a adăugat Lasconi.

Nicușor Dan: „Nu este vorba despre emoțiile doamnei Lasconi”

În replică, Nicușor Dan a respins acuzațiile, afirmând că dezbaterea ar trebui să se concentreze pe problemele poporului român, nu pe sentimentele personale. „Aici nu este vorba despre doamna Lasconi și despre emoțiile domniei sale. Aici este vorba despre destinul poporului în acest moment”, a spus Nicușor Dan.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai noi stiri