Kelemen Hunor, întâlnire cu Viktor Orban: I-am cerut să sprijine România în procesul de aderare la Schengen

Liderul Uniunii Democrate a Maghiarilor din România (UDMR), Kelemen Hunor s-a întâlnit cu premierul Ungariei, Viktor Orban, în cadrul Conferinței Permanente Maghiare, iar liderul UDMR i-a cerut lui Orban sprijin pentru aderarea României la Spațiul Schengen.

„A fost un bun prilej de a face un schimb de opinii cu Viktor Orbán pe teme care privesc comunitatea maghiară din România. De exemplu, am convenit asupra unei creșteri semnificative a fondurilor pentru educație. I-am cerut prim-ministrului Ungariei să sprijine România în procesul de aderare la Schengen, care este foarte important pentru comunitatea noastră și pentru relațiile economice bilaterale, precum și aderarea României la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE).

Contăm pe sprijinul Guvernului Ungariei și în această privință. Relațiile bilaterale româno-ungare s-au îmbunătățit semnificativ în ultima perioadă, iar atât Viktor Orbán cât și eu sperăm că le vom putea consolida și mai mult în viitor.”, a transmis Kelemen Hunor, pe Facebiik.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.