luni, decembrie 2, 2024

Bombă în Sectorul 3! Primarul Negoiță știe

Citește marți, 5 decembrie, pe cetățeanul.net

AcasăPoliticăGuvernul Ciolacu susține sportul românesc prin investiții masive de 1 miliard de...

Guvernul Ciolacu susține sportul românesc prin investiții masive de 1 miliard de euro și propune combaterea flagelului drogurilor prin practicarea organizată a sportului de către copii și tineri

-

Guvernul Ciolacu vine cu noi măsuri pentru continuarea alocării de fonduri în vederea dezvoltării infrastructurii sportive, ca parte din angajamentul Executivului de creștere a interesului populației pentru a face sport.

Mai mult, Guvernul Ciolacu propune modificări legislative care vizează susținerea activității sportive la nivel de copii și juniori, cu efect nu doar în lărgirea bazei de selecție, ci și în ansamblul strategiei de combatere a consumului de droguri.

”Profit de acest prilej să le mulţumesc din nou sportivilor olimpici pentru cele 8 medalii de până acum câştigate la Paris! Sperăm cu toţii să mai vină încă una! Acest Guvern trebuie să probeze prin fapte că le asigură sportivilor o infrastructură modernă şi condiţii optime pentru performanţă. Am aprobat toate actele investiţiei în baza COSR din Izvorani şi reluăm procedura de modernizare a bazinului din complexul Lia Manoliu, care vor fi gata la timp pentru următorul ciclu olimpic!”, a anunţat Premierul Marcel Ciolacu la începutul ședinței de Guvern de joi.

Un miliard de euro este suma alocată de Executivul Ciolacu pentru a continua programul de dezvoltare al infrastructurii, concretizat deja, în ultimii doi ani, cu peste 250 de săli de sport, baze sportive și bazine de înot în toate zonele țării.

”În ultimii doi ani, statul a finalizat 200 de săli de sport, aproape 50 de baze sportive și 16 bazine de înot. Iar în derulare sunt alte 380 de obiective pentru care am alocat 1 miliard de euro”, a precizat prim-ministrul Marcel Ciolacu.

Datele oficiale arată că în perioada 2022-2024 Compania Națională de Investiții (CNI SA) a finalizat un număr de 210 săli de sport cu o valoare totală de 1.800.990.148 lei, 49 de complexuri sportive a căror valoare se ridică la 454.490.821 lei precum și 16 bazine de înot cu o valoare de 244.259.857 lei. De asemenea, în prezent, la nivelul CNI SA se află în derulare un număr de 386 de obiective de investiții în infrastructura sportivă a căror valoare totală se ridică la 4.746.730.497 lei.

Ciolacu: „Acest Guvern trebuie să probeze prin fapte, să asigure sportivilor o infrastructură modernă și condiții optime pentru performanță”

Guvernul Ciolacu urmărește să finalizeze alte 380 de obiective sportive la nivel național, în următorii ani, cu o valoare totală de 1 miliard de euro. Printre acestea se numără cel mai iubit sport în România, fotbalul, dar și natația.

Cu rezultate notabile la EURO 2024, dar și cu trei prezențe consecutive la întrecerile continentale U21, fotbalul și el beneficiar al strategiei Guvernului condus de Marcel Ciolacu în ceea ce privește infrastructura. În acest moment sunt în plan 7 arene moderne, cu diverse termene de construcție. Ele se adaugă altor 11 construite din 2011, dintre care 4 sunt în București. Finanțarea totală depășește 1,2 miliarde de euro, din care 615 de milioane au costat cele deja date în folosință, în timp ce noile proiecte au o valoare estimată de 620 de milioane de euro.

Guvernul a aprobat deja proiectul noului stadion Dinamo, care va costa 172 de milioane de euro, și va reprezenta cea mai mare investiție de acest fel de la Arena Națională, inaugurată în urmă cu mai bine de un deceniu. De asemenea, arenele de la Oradea, Constanța și Pitești vor costa circa 100 de milioane de euro fiecare, stadionul de la Timișoara ajunge la 122 de milioane de euro, iar la Hunedoara sau Târgoviște prețul este de circa 65 de milioane de euro.

Rezultatele excelente ale sportivilor români au crescut interesul național pentru natație. Guvernul Ciolacu răspunde acestui fenomen prin aprobarea investiției pentru bazele din Izvorani și a complexului Lia Manoliu.

“Acest Guvern trebuie să probeze prin fapte, să asigure sportivilor o infrastructură modernă și condiții optime pentru performanță. Am aprobat toate actele investiției în baza COSR din Izvorani și reluăm procedura de modernizare a bazinului din complexul Lia Manoliu, care vor fi gata la timp pentru următorul ciclu olimpic!

La inițiativa PSD, Legea educației fizice și sportului va fi modificată pentru ca tinerii să se îndrepte spre sport și să stea departe de flagelul drogurilor

Măsurile inițiate de PSD nu se rezumă doar la infrastructura sportivă. Guvernul condus de Marcel Ciolacu vine cu o măsură esențială a strategiei de combatere a drogurilor.

Astfel, Executivul a aprobat, prin ordonanţă, modificarea Legii nr. 69/2000 a educaţiei fizice şi sportului, în vederea acordării de alocaţii de la bugetul de stat cluburilor sportive de drept privat de către organele administraţiei publice centrale, sumele fiind destinate exclusiv sprijinirii şi dezvoltării activităţii sportive la nivel de copii şi juniori. Până acum cluburile private erau finanțabile din bani publici numai de la organele administrației publice locale sau, prin contract, din fondurile Direcțiilor Județene de Tineret și Sport.

Prin decizia Guvernului Ciolacu, mai mulți copii pot face sport. Sportul este văzut ca o alternativă în problema drogurilor și în prevenirea timpurie a combaterii flagelului consumului de la vârste fragede. Mai mult, crește semnificativ baza de selecției și implicit cresc oportunitățile pentru descoperirea tinerelor talente cu potențial de campioni.

Potrivit notei de fundamentare a proiectului, se are în vedere: „identificarea cadrului legal aplicabil alocării de fonduri de la bugetul de stat pentru dezvoltarea sportului la categoria copii şi juniori şi modificarea acestuia prin crearea unui mecanism de sprijin financiar care să permită direcţionarea de fonduri publice, potrivit unor criterii clare, predictibile şi transparente, care să ţină cont de normele şi criteriile de selecţie specifice fiecărei ramuri de sport, implementate de federaţiile sportive naţionale, prin care Guvernul să susţină activitatea grupelor de copii şi juniori din cadrul secţiilor pe ramură de sport ale cluburilor sportive de drept privat, în vederea obţinerii de performanţe sportive la nivel naţional şi internaţional”.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai noi stiri

După renumărarea parţială a voturilor, Ciolacu este pe locul 2 la Prezidenţiale

0
Biroul Electoral Central anunță faptul că a finalizat, parțial, renumărarea voturilor exprimate pentru primul tur al alegerilor prezidențiale și au trimis procesul verbal către judecătorii Curții Constituționale. CITEŞTE ŞI: Ciolacu s-a răzgândit: Nu-şi mai dă demisia din fruntea PSD Renumărarea...