sâmbătă, octombrie 5, 2024

Bombă în Sectorul 3! Primarul Negoiță știe

Citește marți, 5 decembrie, pe cetățeanul.net

AcasăPoliticăGrindeanu: proiectul podului de la Brăila a avut o soluţie tehnică proastă...

Grindeanu: proiectul podului de la Brăila a avut o soluţie tehnică proastă cu privire la covorul de asfalt

-

Reparațiile de pe podul de la Brăila ar putea inutile deoarece specialiștii propun o nouă soluție tehnică privind asfaltarea, susține ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu.

„Noi în acest moment nu am semnat recepţia, îmi este clar mie ca nespecialist în drumuri… Deci nu s-a plătit garanţia şi nu s-au eliberat garanţiile, nefiind semnate recepţiile, că soluţia tehnică din proiect care au implementat-o cei de la acea companie nu este una bună pentru că de vreo trei ori s-a dat jos asfaltul, s-a aplicat aceeaşi soluţie şi există în continuare aceleaşi probleme, deci este clar că este o soluţie tehnică proastă. Proiectul pe această bucată legat de asfalt şi modul în care se face priza între asfalt şi tablier nu este corectă”, a declarat Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor.

Potrivit ministrului, priza între asfalt și tablierul podului nu este corectă.

„Au venit și au propus o nouă soluție tehnică, spun ei că va fi una care nu va mai oferi acest disconfort, părerea mea este că a fost un proiect greșit. Acolo au venit unii și au primit bani pentru acest proiect și nu a fost bun noua propunere tehnică, după ce va fi acceptată, va fi pusă imediat în practică”, susține Sorin Grindeanu.

Podul de la Brăila, cel mai mare pod suspendat care s-a construit vreodată în România, al treilea ca dimensiune din Europa și ultimul de la vărsarea Dunării în Marea Neagră, s-a confruntat cu numeroase probleme de proiectare.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai noi stiri

Candidaturile Dianei Şoşoacă şi a lui Mircea Geoană, contestate la CCR

0
Candidaturile depuse de Diana Șoșoacă (SOS România) și Mircea Geoană (independent au fost contestate la Curtea Constituțională, au precizat surse politice pentru stiripesurse.ro. CITEŞTE ŞI: Diana Şoşoacă şi-a depus candidatura la Prezidenţiale: Promite să aducă Diaspora acasă! Deocamdată nu se cunosc...