Dîncu: Există implicaţii regionale ale agresiunii ruse împotriva Ucrainei

Vasile Dincu, sursa: FB

Ministrul Apărării Naționale, Vasile Dîncu, susține că există implicații regionale ale agresiunii ruse împotriva Ucrainei. Acesta a participat, marţi, la Bruxelles, la reuniunea Consiliului Afaceri Externe (CAE) în formatul miniştrilor Apărării din statele membre ale UE.

„În cadrul primei sesiuni de lucru, discuțiile au vizat generarea sprijinului pentru o serie de propuneri privind creșterea eficacității operațiilor şi misiunilor PSAC, în condițiile în care evoluțiile recente, atât cele din Ucraina, dar și cele de pe continentul African, au demonstrat, cu claritate, nevoia unei schimbări pe palierul operațional al UE.

În acest context, am subliniat importanța flexibilității și adaptabilității mandatelor misiunilor PSAC, elemente-cheie pentru optimizarea eforturilor operaționale și îndeplinirea obiectivelor.

Am evidențiat totodată relevanța sprijinului autorităților locale din statele terțe pentru acțiunea externă a UE, acesta fiind esențial pentru succesul oricărui demers operațional.

Alături de ministrul ucrainean al apărării, Oleksii Reznikov, care ni s-a alăturat, prin videoconferință, am discutat despre situația de securitate din Ucraina, precum și despre demersurile de sprijin din partea statelor din Uniunea Europeană.

Am vorbit despre nevoia ca la nivelul UE să continue sprijinul oferit Ucrainei, dar şi despre necesitatea coordonării şi menținerii unității transatlantice în răspunsul ferm la agresiunea Rusiei.

Am atras atenția asupra faptului că există implicații regionale ale agresiunii ruse împotriva Ucrainei și că este nevoie să continuăm sprijinul pentru statele din vecinătatea estică.

În marja reuniunii Consiliului Afaceri Externe, am participat la ședința Comitetului Director al Agenției Europene de Apărare (EDA) unde a fost agreată modalitatea de operaționalizare a Centrului european pentru inovare în domeniul apărării (Hub for EU Defence Innovation – HEDI). Totodată, am discutat despre perspectivele privind intensificarea, în următoarea perioadă, a acțiunilor dedicate acoperirii deficitelor de capabilități în domeniul apărării la nivelul UE.

De asemenea, am avut o întrevedere cu ministrul francez al apărării, Doamna Florence Parly. Am discutat împreună subiecte de actualitate de pe agenda NATO, UE, dar și aspect legate de cooperarea dintre România și Franța, cu accent pe măsurile de consolidare a capacității de a apărare a flancului estic al NATO”, a scris Vasile Dîncu pe Facebook.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here