Vineri, 28 martie 2025, a avut loc, la Palatul Cotroceni, ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării, condusă de Președintele Interimar al României, Ilie Bolojan. „Este necesar să luăm în calcul, în viitor, o creștere etapizată a procentului din PIB alocat cheltuielilor de apărare, fără a crea dezechilibre bugetare, utilizând în acest sens instrumentele europene”, precizează Administrația Prezidențială.
În cadrul ședinței au fost analizate evoluțiile războiului ilegal și neprovocat declanșat de Federația Rusă împotriva Ucrainei acum trei ani, cu accent pe analiza situației din teren, precum și pe stadiul și perspectivele negocierilor privind soluționarea acestui război de agresiune.
În cadrul CSAT s-au discutat, de asemenea, măsurile pe care le vom continua la nivel național pentru gestionarea eficientă a efectelor situației din imediata noastră vecinătate, precum și acțiunile menite să consolideze contribuția la apărarea colectivă în cadrul NATO și la întărirea dimensiunii europene de securitate și apărare.
Poziția României rămâne consecventă în ceea ce privește faptul că încetarea focului trebuie urmată de un acord de pace care să ofere garanții solide de securitate și să descurajeze orice agresiune viitoare a Rusiei. Cooperarea transatlantică este vitală în acest proces. Negocierile de pace nu pot avea loc fără Ucraina și Europa.
„Președintele interimar al României a prezentat membrilor Consiliului rezultatele discuțiilor de la Summitul de la Paris, dedicat Ucrainei, la care a participat pe 27 martie 2025. Toți liderii prezenți au reafirmat continuarea susținerii financiare și militare pentru Ucraina și sprijinul ferm pentru o soluție negociată, care să conducă la o pace robustă, în interesul Ucrainei și al Europei. A fost evidențiată și importanța consolidării, în continuare, a Flancului Estic. Acțiunile concrete ale țării noastre au ca obiectiv consolidarea contribuției europene la asigurarea securității Ucrainei, a regiunii noastre și a Europei”,a anunțat Administrația Prezidențială.
Totodată, în CSAT au fost analizate și aprobate rapoartele privind activitatea desfășurată de instituțiile cu atribuții în domeniul securității naționale în anul 2024 și principalele obiective pentru anul 2025, precum și rapoartele privind execuția bugetară a cheltuielilor operative destinate realizării siguranței naționale de către aceste instituții.
„Este clar că trebuie să ne asumăm, împreună cu partenerii europeni, un rol mai important în menținerea păcii pe continentul european. Aceasta înseamnă că este necesar să luăm în calcul, în viitor, o creștere etapizată a procentului din PIB alocat cheltuielilor de apărare, fără a crea dezechilibre bugetare, utilizând în acest sens instrumentele europene”, au mai stabilit membrii CSAT.
Membrii Consiliului au evaluat și Raportul Consiliului Suprem de Apărare a Țării privind activitatea din 2024, raport care va fi trimis spre aprobare Parlamentului României.
În actualul context de securitate regională, deciziile Consiliului Suprem de Apărare a Țării au vizat:
- creșterea coordonării bilaterale și aliate pentru consolidarea semnificativă a posturii de descurajare și apărare pe Flancul Estic al NATO, inclusiv prin dislocarea de forțe aliate pe teritoriul României;
- întărirea Parteneriatului Strategic cu SUA și aprofundarea cooperării bilaterale în domeniul securității și apărării;
- analiza și armonizarea cadrului legislativ național, cu accent pe domenii esențiale, precum managementul crizelor, securitatea cibernetică și reziliența;
- sprijin multidimensional pentru Republica Moldova, adaptat provocărilor sale de securitate și stabilitate;
- adoptarea de măsuri suplimentare de sprijin pentru Ucraina, în conformitate cu deciziile aliate și angajamentele internaționale;
- adaptarea cadrului de planificare și implementarea unor măsuri operaționale pentru gestionarea eficientă a fluxurilor migratorii la frontierele României.
Comunicatul integral aici
Cetățeanul TV