luni, martie 31, 2025

Bombă în Sectorul 3! Primarul Negoiță știe

Citește marți, 5 decembrie, pe cetățeanul.net

AcasăPoliticăCSAT: Forțele Navale Române vor fi dotate cu o navă nouă, de...

CSAT: Forțele Navale Române vor fi dotate cu o navă nouă, de tip corvetă ușoară

-

Membrii CSAT au analizat și aprobat, în ședința de vineri, 29 martie 2025, dotarea Forțelor Navale Române cu o navă nouă, de tip corvetă ușoară.

Potrivit Consiliului, aceasta va fi capabilă să execute, în cel mai scurt timp, „o multitudine de misiuni, în vederea inițierii demersurilor necesare de către Ministerul Apărării Naționale pentru realizarea achiziției”.

„Dotarea cu o astfel de navă va avea un impact semnificativ asupra flotei existente, fiind parte a programelor de modernizare și înzestrare aflate în diferite faze de derulare. Armata României va continua să își concentreze eforturile strategice pentru consolidarea capacității de apărare la nivel național și aliat, în vederea descurajării și combaterii eficiente a tuturor tipurilor de amenințări clasice, asimetrice, hibride sau de altă natură”, a transmis CSAT.

Totodată, în CSAT au fost analizate și aprobate rapoartele privind activitatea desfășurată de instituțiile cu atribuții în domeniul securității naționale în anul 2024 și principalele obiective pentru anul 2025, precum și rapoartele privind execuția bugetară a cheltuielilor operative destinate realizării siguranței naționale de către aceste instituții.

De asemenea, membrii Consiliului au evaluat și Raportul Consiliului Suprem de Apărare a Țării privind activitatea din 2024, raport care va fi trimis spre aprobare Parlamentului României.

Pe parcursul anului 2024, Consiliul Suprem de Apărare a Țării a coordonat eforturile de consolidare a securității și apărării României, promovând implementarea integrală a deciziilor NATO privind postura consolidată pe Flancul Estic și susținând creșterea prezenței militare aliate pe teritoriul național.

În actualul context de securitate regională, deciziile Consiliului Suprem de Apărare a Țării au vizat:

  • creșterea coordonării bilaterale și aliate pentru consolidarea semnificativă a posturii de descurajare și apărare pe Flancul Estic al NATO, inclusiv prin dislocarea de forțe aliate pe teritoriul României;
  • întărirea Parteneriatului Strategic cu SUA și aprofundarea cooperării bilaterale în domeniul securității și apărării;
  • analiza și armonizarea cadrului legislativ național, cu accent pe domenii esențiale, precum managementul crizelor, securitatea cibernetică și reziliența;
  • sprijin multidimensional pentru Republica Moldova, adaptat provocărilor sale de securitate și stabilitate;
  • adoptarea de măsuri suplimentare de sprijin pentru Ucraina, în conformitate cu deciziile aliate și angajamentele internaționale;
  • adaptarea cadrului de planificare și implementarea unor măsuri operaționale pentru gestionarea eficientă a fluxurilor migratorii la frontierele României.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai noi stiri

Începând cu 2 aprilie, românii care merg în Marea Britanie au nevoie de noi documente

0
Toți cetățenii europeni care intenționează să se deplaseze în Marea Britanie vor fi obligați, începând din data de 2 aprilie, să aibă un permis...