Președintele PSD, Marcel Ciolacu, s-a întâlnit marți cu liderii sindicatelor din Sănătate.
„Așa cum am spus, am stopat orice negociere politică până la rezolvarea problemelor sociale din țară.
Astăzi (marți – n.red.) am avut o discuție foarte aplicată cu reprezentanții sindicatelor din Sănătate, alături de ministrul Alexandru Rafila.
Angajații din sistemul sanitar sunt cei care au stat în prima linie a luptei cu pandemia, în timp ce alții fumau și beau în Guvern.
De aceea, respectul față de ei trebuie tradus și prin fapte concrete. Am convenit astăzi să le răspundem majorității solicitărilor. Toate salariile din sistem vor fi aduse la grila convenită prin legea salarizării unitare. Posturile din sistemul sanitar vor fi deblocate. Voucherele de vacanță vor fi acordate pentru toți angajații din sistem. Iar viitoarea lege a salarizării va rezolva toate inechitățile actuale.
Este un prim pas în direcția corectă. Sunt hotărât să continuăm același tip de dialog, cu soluțiile pe masă, în zilele viitoare și cu liderii sindicali din educație, transporturi și poliție. Împreună, sunt convins că vom reuși să oferim rezolvări coerente care să răspundă cât mai eficient nemulțumirilor manifestate acum în societate.”, a scris președintele PSD, Marcel Ciolacu, președintele Camerei Deputaților, pe Facebook.
Cetățeanul TV