Ciolacu, despre creșterea pensiilor cu 15%: „Poate premierul și președintele au mai multe informații decât mine”

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, susține că este de acord cu creșterea pensiilor cu peste 15% „dacă este sustenabil”.

Liderul social democraților crede că premierul și șeful statului au mai multe informații decât el de la Ministerul Finanțelor atunci când avansează majorarea pensiilor cu acest procent

„Ce ştiu eu de la ministrul Finanţelor este că pentru o mărire de 10% a pensiilor, pe care o văd mai mult decât necesară, trebuie 11 miliarde lei. Acum se vorbeşte despre o mărire de 15%. Cu alte cuvinte, domnul prim-ministru şi poate Preşedintele României au mai multe informaţii decât mine de la Ministerul de Finanţe şi înseamnă că ne permitem o anvelopă de 16,5 miliarde, asta înseamnă peste 3 miliarde de euro să venim pentru mărirea de pensii şi este sustenabil. Mă bucură acest lucru. Trebuie să vedem exact dacă mărim toate pensiile cu 15,5%, mărim anumite categorii cu un anumit procent, minimum 10% şi mergem pe urmă pe zonele vulnerabile.

Vă reamintesc că în România avem şi pensii de 70.000 lei, avem şi pensii de 1.200 – 1.500 lei. Avem şi pensii speciale. Cred că întreg pachetul trebuie discutat şi să vedem cât economisim prin legea privind pensiile speciale şi normal că nu ia nimeni acei bani acasă, îi direcţionăm către pensiile vulnerabile. direcţionăm atenţia către mărirea pensiilor celor vulnerabili”, a declarat Marcel Ciolacu, potrivit știripesurse.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.