Budăi: „Nu mai există cotă unică în România cam de mult timp”

Marius Budăi
Marius Budăi

Ministrul Muncii, Marius Budăi, susține că nu mai există cotă unică în România cam de mult timp”. În ceea ce priveşte propunerea PSD de schimbare a modului de impozitare prin introducerea impozitării progresive de anul viitor, ministrul arată că „deocamdată e o idee care va fi discutată în coaliţie”.

„Nici acum nu mai avem cotă unică. Păi vreau să vă spun: pensionarii până în 2.000 de lei au impozit zero, ce depăşeşte 2.000 de lei au acel impozit 10%. Avem un impozit diferenţiat şi la societăţi comerciale: 16% pe profit, 1% pe venit. Avem, de altfel, şi taxarea pe sănătate, avem această măsură din pachetul Sprijin pentru România în care cei 200 de lei pe care-i punem la dispoziţia mediului de afaceri să-i dea angajaţilor peste salariul minim, care nu vor fi taxaţi, avem un salariu minim diferenţiat în construcţii.

Acum, prin pachetul Sprijin pentru România, avem un salariu minim diferenţiat pentru agricultură şi industria alimentară. Mai avem cei din IT, care nu plătesc impozite. Iată că nu mai există cotă unică în România cam de mult timp”, a declarat Marius Budăi, potrivit News.ro.

În ceea ce priveşte un viitor act normativ care să stabilească impozite diferenţiate, ministrul a explicat faptul că nu s-a discutat despre aşa ceva, deocamdată, el subliniind că impozitarea progresivă „deocamdată este o idee care va fi discutată în coaliţie”, iar dacă ea va fi agreată vor fi stabilite mai multe scenarii.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.