Republica Moldova a depus cererea de aderare la Uniunea Europeană în martie 2022, iar pe 17 iunie 2022, Comisia Europeană a emis avizul său privind cererea.
Pe baza recomandărilor Comisiei, Consiliul European a recunoscut perspectiva europeană a Republicii Moldova și i-a acordat acesteia statutul de țară candidată pe 23 iunie 2022. Pe 8 noiembrie 2023, în cadrul Pachetului de Extindere, Comisia a publicat raportul său privind Republica Moldova, recomandând deschiderea negocierilor de aderare. Pe 25 iunie 2024, Uniunea Europeană a deschis oficial negocierile de aderare cu Republica Moldova în cadrul unei conferințe interguvernamentale la Luxemburg.
Aderarea Republicii Moldova la UE
În pregătirea procesului de aderare, vicepremierul pentru Integrare Europeană, Cristina Gherasimov, a anunțat lansarea consultărilor publice pe marginea Programului Național de Aderare, ceea ce reprezintă foaia de parcurs pentru integrarea țării în Uniunea Europeană.
Documentul, a precizat vicepremierul, permite o planificare riguroasă a acțiunilor pe care urmează să le întreprindă autoritățile pe calea spre UE. Programul include măsuri concrete, termenii și instituțiile responsabile de realizarea acestora.
„Pentru a asigura un proces de aderare transparent și incluziv, programul este discutat cu societatea civilă, cu experții din domeniul economic, cel academic și din sectorul privat. Mulțumesc echipelor care s-au mobilizat pentru realizarea acestui exercițiu amplu și important pentru parcursul nostru european. Planificăm să-l avem adoptat, cel târziu, până la sfârșitul primăverii”, a mai declarat Cristina Gherasimov.
Maia Sandu: Aderarea Republicii Moldova la UE, cel mai important proiect de pace
Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a declarat că cel mai important proiect de pace pentru Republica Moldova este aderarea la Uniunea Europaenă:
„De când am devenit președintă, am dus o politică internă activă și de întărire a coeziunii sociale și o politică externă ghidată de interesul național. Toate instituțiile statutului și-au consolidat eforturile și nu au permis destabilizarea în țara noastră. Am scos țara din izolare internațională și am avansat în îndeplinirea celui mai important proiect de pace pentru Republica Moldova – aderarea la Uniunea Europeană”.