USR vrea alegeri anticipate

Presedintele USR, Dan Barna, sustine o conferinta de presa, in Bucuresti, duminica, 21 iulie 2019. ALEXANDRA PANDREA/MEDIAFAX FOTO

Liderii USR au avut luni seara o discuţie pentru a stabili acţiunile partidului în perioada următoare, după trecerea moţiunii de cenzură împotriva Guvernului Dăncilă, şi au decis să susţină în continuare organizarea alegerilor anticipate în cel mai scurt timp posibil.

Liderii partidului au susţinut ca USR să nu intre la guvernare fără alegeri anticipate care să dea o nouă majoritate în Parlament şi un mandat clar forţelor reformiste, acesta fiind mesajulmcu care liderii partidului merg marţi la Cotroceni, la o nouă rundă de discuţii cu preşedintele Klaus Iohannis.

USR precizează că merge marţi la o nouă rundă de consultări la Palatul Cotroceni cu un mandat clar pentru stabilirea calendarului în vederea alegerilor anticipate
”USR şi Alianţa USR PLUS au spus constant că vom intra la guvernare doar după alegerile parlamentare anticipate sau la termen şi poziţia rămâne fermă: în actualul context politic orice formulă guvernamentală ar fi instabilă, incapabilă să facă reformele necesare şi ar depinde de PSD – în oricare dintre formele sale parlamentare – care va deveni arbitrul oricărei strategii”, a explicat preşedintele USR Dan Barna după şedinţa de partid.
Din discuţia liderilor USR a reieşit că parlamentarii USR ar putea analiza acordarea votului de învestitură unui cabinet de tranziţie care îşi asumă o durată de viaţă limitată pentru pregătirea alegerilor, cu anumite condiţii care să demonstreze voinţa unei majorităţi parlamentare pentru reforme:
– Adoptarea legii privind alegerea primarilor în două tururi – esenţială pentru legitimitatea aleşilor locali şi recuperarea democraţiei la nivel local.
– Adoptarea iniţiativei “Fără Penali în Funcţii Publice” pentru care au semnat peste un milion de români.
– Desfiinţarea prin lege a recursului compensatoriu care a eliberat din închisori peste 20.000 de infractori, dintre care mulţi au comis noi fapte de violenţă.
– Consultarea Parlamentului asupra propunerii pentru poziţia de comisar european ce revine României.
”Toate condiţiile de mai sus trebuie îndeplinite înainte de votul de învestitură – de altfel, ele pot fi îndeplinite într-o singură zi de muncă la Parlament, pentru că toate aceste proiecte sunt blocate acum în Legislativ.La cele patru condiţii se adaugă faptul că orice membru al guvernului trebuie să respecte criteriile de integritate USR”, precizează USR.
 

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.