Prefectul Cucu de Covasna se plânge că are prea mulți urși

Din estimările făcute de specialişti, în judeţul Covasna trăiesc între 1.500-1.600 de urşi, în condiţiile în care numărul optim pentru acest areal ar fi de maximum 300-400 de exemplare.

Cel care s-a plâns de numărul mare de urși din acest județ este prefectul de Covasna, Sebastian Cucu.
„E o problemă din ce în ce mai acută, mă doare că trebuie să o spun. De dimineaţă am primit, iarăşi, nişte informaţii şi nişte fotografii din incinta unei case unde a intrat ursul, în zona Balvanyos. Sunt atacuri săptămânale şi la Dalnic, domnul primar de la Brăduţ îmi spunea că şi la el au fost, de asemenea, mari probleme, un copil de abia a scăpat, în sensul că a ajuns să intre pe poartă înainte să fie atacat de o ursoaică cu pui.

S-au reluat derogările, conform noului ordin aprobat de Ministerul Mediului, dar sunt insuficiente şi sunt greoaie. Din păcate, trebuie să spun, din 19 august şi până în prezent au fost emise patru astfel de derogări pentru judeţul Covasna, ceea ce este foarte, foarte puţin pentru că sunt multe alte solicitări. Noi am făcut demersuri la toate organismele şi instituţiile implicate să stabilim cu o cât mai mare probabilitate care este numărul actual al urşilor de pe raza judeţului şi care este numărul optim şi cam din toate sursele ne învârtim în jurul aceleiaşi cifre, adică un optim între 300, maximum 400 şi un efectiv existent estimat de aproximativ 1.500 -1.600 de exemplare, deci mult mai mult”, a declarat prefectul Sebastian Cucu, citat de Agerpres.

„E un păienjeniş de garduri electrice”

Prefectul a mai spus că, în continuare, vor fi făcute demersuri pentru o modificare legislativă care să permită revenirea la alocarea unei cote de recoltare pentru fiecare fond de vânătoare, arătând că în prezent alocarea este făcută „efectiv pe situaţii de urgenţă, adică pe exemplare care sunt periculoase şi care produc pagube”.

„Am fost şi în zona Zagonului la o întâlnire cu cetăţenii şi îmi spuneau că au kilometri de garduri electrice, pentru că asta era una dintre propunerile pe care le-au primit ca să îşi îngrădească recoltele. E un păienjeniş de garduri electrice, care, din păcate, nu sunt eficiente sau au început să nu mai fie, pentru că unele exemplare de urşi au săpat şi intrat pe sub gard”, a mai precizat prefectul Sebastian Cucu.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.