Parcul Băneasa va deveni Parcul Jersey City

Parcul Băneasa
Parcul Băneasa va deveni Parcul Jersey City

Pe ordinea de zi a ședinței Consiliului General al Municipiului București de marți se află un proiect privind schimbarea denumirii Parcului Băneasa în Parcul Jersey City.

 

În referatul de aprobare privind schimbarea denumirii, semnat de primarul general, Gabriela Firea, se aminteşte de hotărârea Consiliului Local Sector 1 din 28 ianuarie privind solicitarea către CGMB de schimbare a denumirii Parcului Băneasa în Parcul Jersey City.

Conform referatului, potrivit OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, Consiliul Local al Sectorului 1 are dreptul să hotărască, în condiţiile legii, cu acordul CGMB, cooperarea sau asocierea cu autorităţile administraţiei publice locale din ţară sau din străinătate, precum şi aderarea la asociaţii naţionale şi internaţionale ale autorităţilor administraţiei publice locale, în vederea promovării unor interese comune.

În acest context, a fost aprobată de către Consiliul Local al Sectorului 1 încheierea Înţelegerii de cooperare între sectorul 1 şi Jersey City, New Jersey din SUA.

„Propunerea vine ca iniţiativă care să marcheze începutul cooperării dintre Sectorul 1 al Municipiului Bucureşti şi Jersey City, New Jersey din SUA, prin atribuirea denumirii oraşului-partener unei locaţii publice din faţa Ambasadei Statelor Unite ale Americii, respectiv Parcul Jersey City, care se numeşte în prezent Parcul Băneasa”, se mai arată în document.

Parcul Băneasa aparţine domeniului public şi se află în administrarea Consiliului Local sector 1.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.