STUDIU: Una din trei mașini second hand are kilometrajul dat înapoi

kilometrajul dat înapoi Bunurile confiscate de Fisc vor fi vândute online

O maşină second hand din trei cumpărată în primele cinci luni, în România, avea kilometrajul dat înapoi, potrivit unui studiu realizat de InspectorAuto.ro. În total, este vorba de peste 4,7 milioane de kilometri. 

Pentru cele 1.212 maşini incluse în studiu, a căror valoare totală se ridica la aproape 17,6 milioane de euro şi care aveau, împreună, peste 192,85 milioane de kilometri reali, în anunţuri cumulat numărul de km era mai mic cu 4,74 milioane.

InspectorAuto.ro oferă istoricul de kilometri şi daune al unei maşini rulate pe baza seriei de şasiu şi are o bază de date de peste 6 milioane de înregistrări. În acest fel, cumpărătorul poate şti concret dacă este pe cale să cumpere o maşină cu kilometri daţi înapoi, una care a avut doar avarii minore sau una care a fost daună totală.

„Această diferenţă reprezintă o fraudă de mii de euro, cumpărătorii plătind mai mult decât trebuie pentru maşinile respective. La cei peste 4,7 milioane de km lipsă se adaugă şi un procent de 2,1% de maşini cu daune majore sau chiar daune totale”, notează InspectorAuto.ro.

Kilometrajul dat înapoi, un real pericol

Datele verificate de către oficialii platformei online arată că 14% dintre maşinile incluse în studiu erau cu peste 200.000 km reali, 51,5% între 150.000 şi 200.000 km reali, 21,8% între 100.000 şi 150.000 km reali şi 11,9% sub 100.000 km reali.

Printre cele 14% cu mai mult de 200.000 km reali, în top 5 modele se află: VW Passat 2.0 TDI din 2013 – cu 403.000 km, Mercedes E Klasse din 2011 – cu 315.000 km, VW Polo TDI din 2010 – 295.000 km, Audi A6 din 2010 – cu 276.000 km şi BMW Seria 5 D din 2014 – cu 265.000 km.

Ţările de provenienţă ale maşinilor verificate au fost:

  • Belgia – cu 30%,
  • Olanda (22,7%),
  • Germania (17,3%),
  • Italia (17,3%),
  • Franţa (12,7%).

Preţul mediu pentru o maşină second hand s-a situat la 14.500 de euro, în timp ce preţul maxim era de 134.000 de euro, iar preţul minim de 2.500 de euro. Segmentul de cumpărători cu un buget sub 10.000 euro este cel mai predispus să fie înşelaţi, având cele mai mari şanse să cumpere o maşină cu kilometri daţi înapoi sau cu daune majore ascunse.

Scandalul Dieselgate a ajuns și în România

În urmă cu cîteva zile, Federaţia Europeană pentru Transport şi Mediu (T&E) semnala că trei din patru maşini diesel Volkswagen poluante din Uniunea Europeană (UE) încă nu au fost rechemate pentru remedii, situaţia fiind mai gravă pentru consumatorii din Europa Centrală şi de Est.

În zona noastră, doar 55% din automobilele grupului german au fost retrase, comparativ cu 83% în Europa de Vest.

„Ritmul de melc în a curăţa automobilele diesel din Europa este inacceptabil. Industria a avut patru ani de la scandalul diesel, dar nu şi-a îndeplinit angajamentele de a repara automobilele manipulate. Este timpul ca guvernele să facă rechemări obligatorii în întreaga Uniune Europeană. Acest lucru nu necesită noi legi, ci doar voinţă politică. Piaţa unică a Uniunii Europene nu există atunci când vine vorba de emisiile de la automobile. Ea funcţionează doar pentru vânzarea de autoturisme, dar nu pentru a le rechema atunci când lucrurile merg prost. Nu trebuie să existe cetăţeni de mâna a doua în Europa. Fiecare european are dreptul egal la aer curat. Recenta “foaie de parcurs a UE privind vehiculele curate” arată că guvernele şi industria ştiu exact ce trebuie făcut, trebuie doar să înceapă implementarea”, a declarat Florent Grelier, inginer de vehicule curate la T&E.

Analizele noilor date ale Uniunii Europene relevă faptul că doar 10 milioane din cele 43 de milioane de automobile şi camionete extrem de poluante care au fost prinse în scandalul emisiilor Dieselgate au fost retrase începând cu anul 2015 şi, deşi aceste măsuri necesită doar o soluţie extrem de ieftină şi cel mai puţin eficientă – reparaţia softului, problema nu va fi finalizată în următorii doi ani.

România, printre cele mai afectate state din UE

România este ţara cel mai grav afectată din UE, cu doar 37% rechemări ale maşinilor Volkswagen prinse cu software trişor. Peste 350.000 de maşini diesel second-hand extrem de poluante, în principal din Germania, au fost exportate în România numai în 2017.

„Protejarea cetăţenilor de efectele nocive ale emisiilor de la diesel-urile poluante nu trebuie să o facă doar UE. Statele membre est-europene şi, în special, România au obligaţia să ia măsuri urgente la nivel guvernamental: imporţi maşină diesel la mâna a doua numai dacă a fost în prealabil rechemată. Mai mult, a sosit timpul ca oraşele mari din România, precum Bucureşti, Braşov, Iaşi, Cluj sau Timişoara, să ia măsuri locale drastice: stabilirea de zone cu emisii zero (sau emisii scăzute) sau chiar, mai radical, interzicerea accesului diesel-urilor poluante pe teritoriul oraşului. E timpul ca primarii să fie mai preocupaţi de incidenţa bolilor respiratorii şi a cancerului pulmonar în comunităţile lor decât de falsul confort al unui număr restrâns de şoferi”, susţine Raul Cazan, preşedintele 2Celsius, organizaţie membră a reţelei Transport şi Mediu de la Bruxelles (T&E).

Datele T&E indică faptul că există încă 43 de milioane de automobile şi camionete diesel cu grad ridicat de poluare – principala cauză a depăşirilor toxice ale NO2 în zonele urbane – pe drumurile UE.

LĂSAȚI UN MESAJ