Nepăsarea primarului Nicușor Dan – Drame umane și milioane de euro penalități

Nicusor Dan

Bucureștenii vor plăti, din bugetul Primăriei Generale, milioane de euro pentru penalități de întârziere la punerea în executare a hotărârilor judecătorești definitive, deoarece Nicușor Dan refuză, cu anii, să semneze Dispozițiile Primarului General al Municipiului București emise în temeiul Legii 10/2001.

Un caz strigător la cer este al Gabrielei Scarlat, persoană cu handicap, care a decedat în luna ianuarie așteptând ca Nicușor Dan să-și facă datoria și să-și pună valoroasa sa semnătură pe Dispoziția cu propunere de acordare de măsuri compensatorii pentru un imobil situat în Calea 13 Septembrie, confiscat de regimul comunist.

Au hărțuit-o până a intrat în mormânt

Primarul Nicușor Dan a preferat, în cazul Gabrielei Scarlat, ca PMB să plătească penalități de 1.000 lei pentru fiecare zi întârziere în loc să semneze Dispoziția – așa cum impunea Sentința Civilă nr. 1430 din 17.07. 2017 pronunțată de Tribunalul București. Mai mult, Primăria a hărțuit-o pe bătrână și a contestat sentința până ce Gabriela Scarlat a decedat. Nici măcar asta  ceea ce nu scutește PMB, în cele din urmă de plata penalităților de circa 150.000 de euro.

Citește și IPOCRIT. Nicușor Dan, una zice alta face! Primarul Capitalei aruncă pe avocați zeci de milioane din bani publici

Cu atât mai revoltător este refuzul lui Nicușor de a semna Dispoziția atâta amar de vreme, cu cât nu PMB urma să plătească compensație, ci Autoritatea Națională de Restituire a Proprietăților (ANRP). Penalitățile de 150.000 de euro vor fi plătite însă de bucureșteni, din bugetul administrat de primarul Nicușor Dan.

Un control ținut la secret

Culmea ipocriziei, Nicuşor Dan anunţă, la sfârșitul lunii mai 2022, că a cerut Corpului de Control să verifice stadiul dosarelor depuse pe Legea 10/ 2001 pentru a vedea de ce acestea au fost tărăgănate ani de zile.

Evident, până azi nimeni, în afară de primarul general, nu știe ce a constatat Corpul de Control, un lucru fiind clar ca lumina zilei: Nicușor Dan a amânat nejustificat semnarea Dispozițiilor, care, din informațiile noastre, erau în jur de 1000.

Dacă am înmulți 150.000 de euro, cât sunt penalitățile pentru răposata Gabriela Scarlat, cu 1000 de sentințe nepuse în executare de Nicușor Dan, ajungem la suma astronomică de 15 milioane de euro, scoase din buzunarele bucureștenilor pentru niște capricii sau indolențe ale actualului primar general. Facem acest calcul empiric deoarece Primăria nu a răspuns la demersul nostru jurnalistic de a ni se comunica sumele de plată cu titlu de penalități pe care Municipalitatea trebuie să le plătească pentru neglijențele (abuzurile?) lui Nicușor Dan.

Pentru a avea o imagine cât mai clară a cauzelor care au dus, de ani de zile, la întârzieri, am cerut Corpului de Control să întocmească un raport. În urma controlului, vom lua acele măsuri administrative care să optimizeze activitatea pe Legea 10/2001 în toate etapele procedurii”, spunea primarul general în luna mai. 

Însă, la fel ca și cazul raportului corpului de Control, măsurile nu au fost niciodată comunicate bucureștenilor.

Dar, pe site-ul PMB este postată următoarea statistică:

„Dosare administrative constituite in baza notificarilor formulate in temeiul Legii nr. 10/2001 cu numar atribuit: 43.267

din care:

656 numere de dosare anulate;

42.611 dosare înregistrate;

21.310 dosare rezolvate prin emiterea de Dispozitii de Primar General

Dispozitiile Primarului General al Municipiului Bucuresti emise in temeiul Legii 10/2001: 23.316”.

Făcând o simplă scădere, potrivit acestor date vedem că, la 21 de ani de la intrarea în vigoare a Legii 10, nu mai puțin de 19.295 dosare de retrocedare sunt nerezolvate.

Primăria Capitalei avea termen să soluționeze dosarele depuse pe Legea 10/2001 până pe 1 iulie 2017, apoi 20 mai 2018. După această dată, proprietarii aveau la dispoziție un termen de șase luni în care puteau da în judecată insituția pentru a li se recunoaște dreptul de proprietate. Acum, situația celor care nu au făcut nimic este neclară, în sensul că așteaptă rezolvare la primărie.

Contestatar de profesie

Pe lângă faptul că își bate joc de oamenii care așteaptă de zeci de ani să fie despăgubiți pentru proprietățile furate de comuniști, Nicușor Dan contestă, așa cum face de când a intrat în viața publică, și dispoziții de retrocedare semnate de predecesorii săi, achită milioane caselor de avocatură din banii bucureștenilor, deși plătește în Primărie o armată de juriști.

Bunăoară, primarul general al municipiului București, Nicușor Dan, a declarat, pe 1 noiembrie 2022,  că una dintre casele de avocatură aflate în contract cu Primăria Capitalei va analiza dacă există șanse pentru contestarea dispoziției de retrocedare a 12 hectare din Parcul IOR.

Pentru că în această chestiune a retrocedării acţiunile sunt imprescriptibile, imediat ce vom finaliza atribuirea contractelor pentru noile case de avocatură cu care vom lucra în următorii patru ani, pentru acest teren şi alte câteva terenuri care au suspiciuni în ceea ce priveşte retrocedarea şi, în general, tipul de proprietate, o să desemnăm una din casele de avocatură să facă o analiză, să vedem dacă sunt şanse ca dispoziţia de retrocedare să poată să fie contestată. Acesta este un lucru pe care o să îl facem”, a spus primarul general, într-un live pe Facebook, citat de Agerpres.

„Răbdare și solidaritate”

„Pe termen scurt, cer bucureștenilor răbdare și solidaritate”, spunea Nicușor Dan în 29 octombrie 2020, ziua în care și-a preluat oficial scaunul de primar.

Numai că, în cazuri precum cel al Gabrielei Scarlat timpul nu a mai avut răbdare.

Un raport al ActiveWatch și Centrul de Resurse pentru participare publică (CeRe), dat publicității la un an de la preluarea mandatului de primar general de către Nicușor Dan, arată că, deși a promis că va deschide ușile mari ale primăriei pentru cetățeni, un gest simbolic pentru a-și arăta deschiderea către oameni, edilul nu a onorat niciuna dintre cele aproape 700 de cereri de audiență pe care le-a primit de când și-a preluat mandatul. „Să rezolvăm întâi problemele structurale care afectează mii de oameni”, a fost explicația lui Nicușor Dan.

Până rezolvă primarul general „problemele structurale”, CETĂȚEANUL a solicitat Curții de Conturi să spună bucureștenilor la cât se ridică, exact, totalul penalităților pe care Primăria le are de plată din cauza nepunerii în executare a hotărârilor definitive având ca obiect Legea 10 pe 2001 și cine se face responsabil de plata acestora.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.