Direcția Națională Anticorupție (DNA) a început oficial urmărirea penală a fostului ministru USR al Sănătății Vlad Voiculescu pentru abuz în serviciu și complicitate la abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave, în dosarul achiziției de vaccinuri anti-COVID în care sunt cercetați și fostul premier Florin Cîțu și fostul ministru USR al Sănătății Ioana Mihăilă.
Astfel, un lider de top al USR, care a păcălit în 2020 alegătorii cu campania ”Fărăpenali în funcții publice”, a devenit penal. Dar stă cu fundul și pe 8,3 milioane de euro din contul unei asociații non-profit.
Citește și Iohannis a dat verde pentru cercetarea lui Vlad Voiculescu şi a Ioanei Mihăilă
Ghicitoarea lui Stamule
Însă, DNA nu s-a uitat încă la scandaloasa afacere „Magic Camp”, pusă pe picioare de Vlad Voiculescu, la adresa căruia Tănase Stamule a lansat o serie de acuzații grave.
Mai exact, Stamule spune că liderul USR se promovează ca un om nou în politică, dar de fapt ar proveni dintr-o familie de „securiști”, care l-ar fi ajutat să acceadă în carieră. Ghicitoarea lui Stamule publicată pe Facebook si viralizată a facut multă vâlvă. Iat-o:
„1. Fratele bunicului meu (Voiculescu) a fost șef la DIE la Viena și responsabilul de comerț exterior dintre România comunistă și Austria
2. Vărul primar al tatălui meu a fost CEO al uneia dintre cele mai mari companii de farmaceutice din România și astăzi este unul dintre cele mai influențe personaje din sistemul sanitar din România.
3. Vărul primar al tatălui meu (băiatul securistului de la Viena) este și în conducerea Institutului Aspen
4. Eu studiez și lucrez la Viena fără nicio legătură cu istoricul familiei mele acolo
5. Eu iau o bursă de la Institutul Aspen fără nicio legătură cu faptul că vărul tatălui meu e în conducere acolo
6. Eu devin ministru al sănătății fără nicio legătură cu influență vărului tatălui meu în sistem
7. Când mă întreabă presa dacă îmi este unchi, le spun că nu este și că este doar “nepotul străbunicului meu”
8. Eu promovez campania “Oameni Noi în Politică” deși provin dintr-o familie cu grade foarte înalte în vechea securitate
9. Cum mă cheamă pe mine?”, a postat Tănase Stamule pe Facebook.
Unchiul Nic și Viena
În perioada martie 2007 – septembrie 2010, potrivit CV-ul public, Vlad Voiculescu a fost membru cu rol de consilier al Consiliului de Supraveghere, Comitetelor de Audit, Comitetelor de Strategii și Buget ale băncii Volksbank International AG cu sediul la Viena. Apoi, în octombrie 2010, a ajuns vicepreședinte al Diviziei de Finanțări Infrastructură a băncii Erste Group Bank AG, tot la Viena. Funcție pe care avea să o dețină până în decembrie 2015.
Foarte interesant este faptul că banca la care a lucrat Vlad Voiculescu în Austria a apelat pentru consultanță tocmai la firma Link Resources, controlată de unchiul său Nicolae (Nic) Voiculescu. O altă bancă controlată de Erste Group Bank, Banca Comercială Română, a apelat la serviciile de consultanță oferite tot de firma Link Resources. Școlarizarea la Viena a lui Vlad Voiculescu la Viena a fost suportată de Institutul Aspen România, organizație în care Nicolae Voiculescu este membru fondator și membru în consiliul de conducere.
Basmul „Magic Camp” i-a adus 20 de milioane de euro
Vlad Voiculescu a pus în circulație „basmul” cu ONG-ul „Magic Camp”, menit să ajute copiii bolnavi de cancer, în 2014. Și s-a pus pe „cerșit” și a strâns munți de bani. S-a folosit și de imaginea de unei vedete de televiziune foarte populare: Melania Medeleanu, care i-a fost și iubită.
Ziardecluj.ro a dezvăluit, pe 12 decembrie 2023, încasările uriașe ale Asociației Magic Câmp, începând cu încasări din 2015:
2015 – 2 394 929 venituri și cheltuieli de 766.689 lei; excedent – 1,62 milioane lei;
2016 – 3 099 823 venituri și cheltuieli – 1,7 mil lei; excedent – 1,38 milioane lei;
2017 – 8 294 768 lei venituri și cheltuieli de 2 082 517 lei cu excedent de 6 212 251 lei
2018 – 17 667 897 lei venituri și cheltuieli de 4 503 589 lei cu excedent de 13 164 308 lei
2019 – 18 490 921 lei venituri și cheltuieli de 8 427 136 lei cu excedent de 10 063 785 lei
2020 – 18 101 275 lei venituri și cheltuieli de 11 427 136 lei cu excedent de 6 674 139 lei
2021 – 16 112 858 lei venituri și cheltuieli de 14 903 372 lei cu excedent de 1 209 486 lei
2022 – 12 058 904 lei venituri și cheltuieli de 13 312 847 lei cu deficit de 1 301 195 lei
Vlad Voiculescu a strâns timp de opt ani aproape 100 de milioane de lei din donații pe sms, din impozite de la firme sau sponsorizări făcute de corporații
Total venituri 19,6 milioane euro. EXCEDENT 8,3 milioane euro!!!
Oau, asta în condițiile în care Vlad Voiculescu, nu a realizat, în anii 2019 și 2020, niciun venit de natură salarială, potrivit Declarațiilor de Avere.
Uriașa problemă pentru care Vlad Voiculescu trebuie să dea socoteală este de ce uriașa sumă de 8,3 milioane de euro, donată de românii cu posibilități și inima mare, nu a fost folosită pentru ajutorarea copiilor de cancer. Organele statului ar trebui să verifice urgent cât din muntele ăsta de bani mai există și, dacă da, ce se întâmplă cu dobânzile pe care le produce.
Cum Vlad Voiculescu, vicepreședinte al USR și președinte al filialei din București, figurează pe a doua poziție pe listele Alianței Dreapta Unită, USR-PMP-Forța Dreptei, pentru alegerile parlamentare, dacă are onoare ar trebui ca până duminică, 9 iunie 2024, să spună alegătorilor cărora le cere votul ce a făcut cu cele 8,3 milioane de euro!
Cetățeanul TV