Ministrul Justiţiei dă înapoi în faţa presiunilor din Justiţie, după ce s-a înfoiat cu creşterea vârstei de pensionare la magistraţi!

Ministrul Justiţiei, Stelian Ion, arată că va propune abrogarea textului de lege adoptat în 2018 care le-ar permite multor magistraţi pensionarea anticipată de la data de 1 ianuarie 2022. Şeful MJ spune că nu este oportună creşterea vârstei de pensionare pentru judecători sau procurori, dar nici ieşirea lor din sistem. De aceea, Stelian Ion îşi propune să îi convingă pe magistraţi să rămână în activitate.

Ministrul Justiției, Stelian Ion, spune că a ajuns la concluzia că nu este oportună creșterea vârstei de pensionare a magistraților, dar va propune abrogarea textului de lege adoptat în 2018 referitor la pensionarea anticipată, care ar urma să intre în vigoare începând cu 1 ianuarie 2022. În 31 decembrie, în prima sa conferință de presă ca ministru al Justiției, Stelian Ion spunea că va propune creşterea vârstei de pensionare pentru magistraţi, astfel încât să nu mai existe situații în care judecători sau procurori să se pensioneze la 48 de ani.

„În urma analizei pe care am făcut-o cu privire la subiectul vârstei de pensionare a magistraților, am ajuns la concluzia că nu este oportună creșterea vârstei de pensionare a acestora, însă voi propune abrogarea textului de lege adoptat în anul 2018 referitor la pensionarea anticipată, care ar urma să intre în vigoare începând cu data de 1 Ianuarie 2022.
Prioritatea pe termen mediu va fi aceea de a găsi soluții pentru încurajarea oamenilor să rămână de bunăvoie în sistem, să contribuie cu experiența lor la îmbunătățirea calității actului de justiție și să se simtă pe deplin apreciați pentru munca pe care o depun”, a transmis Stelian Ion, joi, printr-un comunicat de presă.

În 31 decembrie, în prima sa conferință de presă ca ministru al Justiției, Stelian Ion spunea că va propune creşterea vârstei de pensionare pentru magistraţi, astfel încât să nu mai existe situații în care judecători sau procurori să se pensioneze la 48 de ani.

„Există multe cereri de pensionare care pe mine mă îngrijorează. Pe viitor este foarte clar faptul că vom face o discuţie şi vom propune creşterea vârstei de pensionare astfel încât un magistrat să nu mai poată ieşi la pensie la 48 de ani. Cu tot respectul, cred că abia de la această vârstă magistraţii sunt în toată puterea, au experienţă deplină şi pot da cel mai mult justiţiei”, declara Stelian Ion.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.