HALUCINANT. Primarul PSD din Botoşani a scos bustul lui I.C. Brătianu din holul instituţiei şi l-a aruncat într-o magazie

Halucinant! Bustul primului preşedinte PNL, I.C. Brătianu, care era amplasat în holul Primăriei municipiului Botoşani, a fost depozitat într-o magazie a municipalităţii, în urma unei decizii adoptate de primarul PSD Cosmin Andrei.

Bustul a fost realizat la solicitarea consilierului local liberal Maricel Maxim şi a fost amplasat la etajul I al sediului Primăriei Botoşani în timpul mandatului primarului liberal Cătălin Flutur. Actualul primar PSD din Botoşani spune că poziţionarea bustului în holul Primăriei a avut un caracter politic. El susţine că va încerca să găsească o altă locaţie pentru monumentul dedicat liderului liberal.

„Este un demers eminamente politic făcut de domnul Flutur, demonstrat de plăcuţa pe care a pus-o pe acest bust, în care nu face referire la funcţiile administrative pe care le-a avut I.C.Brătianu, ci la poziţia politică pe care a ocupat-o, cea de preşedinte al PNL. Intenţia mea este să îl punem în valoare, să găsim un loc potrivit, poate la sediul partidului sau în alt loc din oraş, nu în faţa biroului primarului, într-o primărie, astfel încât să nu fie apreciat aşa cum şi-a dorit cel care a construit acest bust”, a declarat primarul Cosmin Andrei.

Consilierul Maricel Maxim a declarat că intenţionează să recupereze bustul pentru ca, ulterior, să îi găsească un alt amplasament.

„Este cel puţin o lipsă de respect, din partea celor care conduc acum Primăria Botoşani, pentru personalităţile României. Altceva nu am să fac decât să îl caut prin magazia aia unde l-au aruncat şi să văd unde găsesc înţelegere să îl pot pune într-un loc public. Se pare că l-a deranjat pe domnul primar când îl vedea pe I.C Brătianu, când îl vedea dimineaţa. Dacă ar fi avut un bust al lui Iliescu sau al lui Dragnea, probabil s-ar fi simţit mai bine”, a afirmat Maricel Maxim, cel care a suportat, din bugetul propriu, costurile de realizare a bustului.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.