duminică, noiembrie 24, 2024

Bombă în Sectorul 3! Primarul Negoiță știe

Citește marți, 5 decembrie, pe cetățeanul.net

AcasăArticol principalElena Udrea, 8 ani de închisoare! Fiica fostului preşedinte Traian Băsescu, 5...

Elena Udrea, 8 ani de închisoare! Fiica fostului preşedinte Traian Băsescu, 5 ani de puşcărie! Andronic, achitat! (DOCUMENT decizie integrală)

-

Elena Udrea a fost condamnată la 6 ani de închisoare, plus un spor de 2 ani. Aşadar, Udrea ar trebui să efecute 8 ani de închisoare. Decizia nu este definitivă.

Curtea de Apel București l-a achitat, marți, pe omul de afaceri Dan Andronic în dosarul în care a fost judecat alături de fostul ministru al Dezvoltării, Elena Udrea și fiica fostului președinte al României, Traian Băsescu, Ioana, privind modalitatea de finanțare a campaniei prezidențiale din 2009.

Şi fiica preşedintelui Băsescu, condamnată

Curtea de Apel București a condamnat-o, marți, pe fiica fostului președinte al României, Traian Băsescu, Ioana , la 5 ani de închisoare cu executare în dosarul în care a fost judecată alături de fostul ministru al Dezvoltării, Elena Udrea și fostul șef al CJ Tulcea, actualul vicepreședinte, Victor Tarhon privind modalitatea de finanțare a campaniei prezidențiale din 2009.

Fostul șef al CJ Tulcea, actual vicepreședinte, Victor Tarhon, la 4 ani de închisoare cu suspendare în dosarul în care a fost judecat alături de fostul ministru al Dezvoltării, Elena Udrea și fiica fostului președinte al României, Traian Băsescu, Ioana, privind modalitatea de finanțare a campaniei prezidențiale din 2009.

Acuzaţii

Procurorul DNA a cerut, în urmă cu o lună, la Curtea de Apel București, o pedeapsă de 12 ani de închisoare plus spor pentru Elena Udrea în dosarul penal privind finanțarea campaniei electorale din 2009, în care fostul ministru PDL este acuzat de spălare de bani și instigare la luare de mită.

În cazul Ioanei Băsescu, fiica fostului președinte Traian Băsescu, DNA cere o pedeapsă orientată spre maximul prevăzut de lege în cazul delapidare, ceea ce înseamnă 15 ani.

Trimişi în judecată în 2017

În același dosar, pentru Dan Andronic, procurorul DNA a cerut o pedeapsă cu închisoarea cu executare orientată spre maximum.

În mai 2017, procurorii DNA i-au trimis în judecată la instanţa supremă pe fostul ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului Elena Udrea, pe care o acuză de instigare la luare de mită şi spălare a banilor, pe fostul secretar general al Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului Gheorghe Nastasia, pe fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Tulcea Victor Tarhon, pentru luare de mită, pe Ioana Băsescu, fiica cea mare a fostului preşedinte Traian Băsescu, pentru instigare la delapidare şi instigare la spălarea banilor şi pe Ioan Silviu Wagner, director general al unei societăţi comerciale cu capital majoritar de stat, pentru delapidare.

De asemenea, DNA a dispus trimiterea în judecată a jurnalistului Dan Andronic pentru mărturie mincinoasă şi favorizarea făptuitorului.

Procurorii menţionează în rechizitoriu că în cursul anului 2009, în contextul campaniei electorale pentru alegerile prezidenţiale, au fost colectate sume de bani provenite din infracţiuni de corupţie, delapidare şi evaziune fiscală care au fost folosite, ulterior, pentru plata unor servicii prestate în campania electorală.

MINUTA CURŢII DE APEL BUCUREŞTI:

„Sentinţa penală nr.45/F din 2.03.2021 – A.1. Constată că în privinţa inculpatei Udrea Elena Gabriela legea penală mai favorabilă este Codul penal (1969) şi Legea nr. Nr. 656 din 7 decembrie 2002 republicată.

1.1. În baza art. 25 C.pen. (1969) rap. la art. 254 alin. (1) C.pen. (1969) cu aplic. art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi a art. 13 C.pen. (1969) condamnă pe inculpata Udrea Elena Gabriela la 6 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la luare de mită (fapta din octombrie – noiembrie 2009, instigat fiind coinculpatul Nastasia Gheorghe). În baza art. 65 alin. (2) rap. la art. 64 alin. (1) lit. a) teza a doua, b) C.pen. (1969) interzice inculpatei exercitarea dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pe o perioadă de 3 ani după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei închisorii. În baza art. 71 rap. la art. 64 alin. (1) lit. a) teza a doua, b) C.pen. (1969) interzice inculpatei exercitarea dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat din momentul rămânerii definitive a prezentei hotărâri şi până când pedeapsa principală a fost executată sau considerată ca executată. 1.2. În baza art. 25 C.pen. (1969) rap. la art. 254 alin. (1) C.pen. (1969) cu aplic. art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi a art. 13 C.pen. (1969) condamnă pe inculpata Udrea Elena Gabriela la 5 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la luare de mită (fapta din octombrie – noiembrie 2009, instigat fiind coinculpatul Tarhon Victor). În baza art. 65 alin. (2) rap. la art. 64 alin. (1) lit. a) teza a doua, b) C.pen. (1969) interzice inculpatei exercitarea dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pe o perioadă de 3 ani după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei închisorii. În baza art. 71 rap. la art. 64 alin. (1) lit. a) teza a doua, b) C.pen. (1969) interzice inculpatei exercitarea dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat din momentul rămânerii definitive a prezentei hotărâri şi până când pedeapsa principală a fost executată sau considerată ca executată. 1.3. În baza art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 republicată cu aplic. art. 13 C.pen. (1969) condamnă pe inculpata Udrea Elena Gabriela la 6 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de spălare a banilor (fapta din octombrie – decembrie 2009, infrac?iunea predicat – luare de mită săvâr?ită de Nastasia Gheorghe). În baza art. 65 alin. (1) rap. la art. 64 alin. (1) lit. a) teza a doua, b) C.pen. (1969) interzice inculpatei exercitarea dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pe o perioadă de 3 ani după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei închisorii. În baza art. 71 rap. la art. 64 alin. (1) lit. a) teza a doua, b) C.pen. (1969) interzice inculpatei exercitarea dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat din momentul rămânerii definitive a prezentei hotărâri şi până când pedeapsa principală a fost executată sau considerată ca executată. 1.4. În baza art. 29 alin. (1) lit. ) din Legea nr. 656/2002 republicată cu aplic. art. 13 C.pen. (1969) condamnă pe inculpata Udrea Elena Gabriela la 5 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de spălare a banilor (fapta din octombrie – decembrie 2009, infrac?iunea predicat – luare de mită săvâr?ită de coinculpatul Tarhon Victor). În baza art. 65 alin. (1) rap. la art. 64 alin. (1) lit. a) teza a doua, b) C.pen. (1969) interzice inculpatei exercitarea dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pe o perioadă de 3 ani după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei închisorii. În baza art. 71 rap. la art. 64 alin. (1) lit. a) teza a doua, b) C.pen. (1969) interzice inculpatei exercitarea dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat din momentul rămânerii definitive a prezentei hotărâri şi până când pedeapsa principală a fost executată sau considerată ca executată. 1.5. În baza art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 republicată cu aplic. art. 13 C.pen. (1969) condamnă pe inculpata Udrea Elena Gabriela la 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de spălare a banilor (fapta din februarie 2010, infracţiunea predicat – delapidare săvâr?ită de coinculpatul Wagner Ioan Silviu). În baza art. 65 alin. (1) rap. la art. 64 alin. (1) lit. a) teza a doua, b) C.pen. (1969) interzice inculpatei exercitarea dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pe o perioadă de 2 ani după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei închisorii. În baza art. 71 rap. la art. 64 alin. (1) lit. a) teza a doua, b) C.pen. (1969) interzice inculpatei exercitarea dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat din momentul rămânerii definitive a prezentei hotărâri şi până când pedeapsa principală a fost executată sau considerată ca executată. 1.6. În baza art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 republicată cu aplic. art. 13 C.pen. (1969) condamnă pe inculpata Udrea Elena Gabriela la 5 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de spălare a banilor (fapta din octombrie – decembrie 2009, infracţiunea predicat – evaziune fiscală săvâr?ită de persoana condamnată Francesco Giovanni). În baza art. 65 alin. (1) rap. la art. 64 alin. (1) lit. a) teza a doua, b) C.pen. (1969) interzice inculpatei exercitarea dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pe o perioadă de 2 ani după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei închisorii. În baza art. 71 rap. la art. 64 alin. (1) lit. a) teza a doua, b) C.pen. (1969) interzice inculpatei exercitarea dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat din momentul rămânerii definitive a prezentei hotărâri şi până când pedeapsa principală a fost executată sau considerată ca executată. 1.7. În baza art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 republicată cu aplic. art. 13 C.pen. (1969) condamnă pe inculpata Udrea Elena Gabriela la 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de spălare a banilor (fapta din în perioada 30.10 – 18.11.2009 privind suma de 305.118 lei). În baza art. 65 alin. (1) rap. la art. 64 alin. (1) lit. a) teza a doua, b) C.pen. (1969) interzice inculpatei exercitarea dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pe o perioadă de 2 ani după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei închisorii. În baza art. 71 rap. la art. 64 alin. (1) lit. a) teza a doua, b) C.pen. (1969) interzice inculpatei exercitarea dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat din momentul rămânerii definitive a prezentei hotărâri şi până când pedeapsa principală a fost executată sau considerată ca executată. În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) şi art. 35 C.pen. (1969) contopeşte pedepsele aplicate inculpatei Udrea Elena Gabriela şi dispune ca aceasta să execute pedeapsa cea mai grea de 6 ani închisoare sporită la 8 ani inchisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a doua, b) C.pen. (1969). În baza art. 71 rap. la art. 64 alin. (1) lit. a) teza a doua, b) C.pen. (1969) interzice inculpatei exercitarea dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat din momentul rămânerii definitive a prezentei hotărâri şi până când pedeapsa principală rezultantă a fost executată sau considerată ca executată.

  1. Constată că în privinţa inculpatului Nastasia Gheorghe succesiunea de legi în timp nu a produs modificări în favoarea sau defavoarea acestuia. În baza art. 289 alin. (1) C.pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 condamnă pe inculpatul Nastasia Gheorghe la 6 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită. În baza art. 67 alin. (2) rap. la art. 66 alin. (1) lit. a), b) C.pen. interzice inculpatului exercitarea dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pe o perioadă de 2 ani după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei închisorii. În baza art. 65 alin. (1) rap. la art. 66 alin. (1) lit. a), b) C.pen. interzice inculpatului exercitarea dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat din momentul rămânerii definitive a prezentei hotărâri şi până când pedeapsa principală a fost executată sau considerată ca executată.
  2. Constată că în privinţa inculpatului Tarhon Victor legea penală mai favorabilă este Codul penal (1969). În baza art. 254 alin. (1) C.pen. (1969) cu aplic. art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi a art. 13 C.pen. (1969) condamnă pe inculpatul Tarhon Victor la 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită. În baza art. 65 alin. (2) rap. la art. 64 alin. (1) lit. a) teza a doua, b) C.pen. (1969) interzice inculpatului exercitarea dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pe o perioadă de 2 ani după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei închisorii. În baza art. 71 rap. la art. 64 alin. (1) lit. a) teza a doua, b) C.pen. (1969) interzice inculpatului exercitarea dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat din momentul rămânerii definitive a prezentei hotărâri şi până când pedeapsa principală a fost executată sau considerată ca executată. În baza art.861 alin. (1) şi (2) C.pen. (1969) dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate inculpatului pe durata unui termen de încercare de 7 ani, stabilit în condiţiile art.862 C.pen.(1969). În baza art.863 C.pen. (1969) dispune ca pe durata termenului de încercare inculpatul să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la datele fixate la Serviciul de Probaţiune Tulcea conform programului stabilit de acesta; b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă. Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art.864 C.pen. (1969) privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere. În baza art.71 alin.5 C.pen. (1969) dispune suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata termenului de încercare.
  3. Constată că în privinţa inculpatei Băsescu Ioana legea penală mai favorabilă este Codul penal (1969) şi Legea nr. 656 din 7 decembrie 2002 republicată. 4.1. În baza art. 25 C.pen. (1969) rap. la art. 2151 alin. (1) C.pen. (1969) cu aplic. art. 13 C.pen. (1969) condamnă pe inculpata Băsescu Ioana la 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la delapidare (fapta din februarie 2010, instigat coinculpatul Wagner Ioan Silviu). În baza art. 65 alin. (1) rap. la art. 64 alin. (1) lit. a) teza a doua, b) C.pen. (1969) interzice inculpatei exercitarea dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pe o perioadă de 2 ani după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei închisorii. În baza art. 71 rap. la art. 64 alin. (1) lit. a) teza a doua, b) C.pen. (1969) interzice inculpatei exercitarea dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat din momentul rămânerii definitive a prezentei hotărâri şi până când pedeapsa principală a fost executată sau considerată ca executată. 4.2. În baza art. 25 C.pen. (1969) rap. la art. 29 alin. (1) lit. a ) din Legea nr. 656/2002 republicată cu aplic. art. 13 C.pen. (1969) condamnă pe inculpata Băsescu Ioana la 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la spălarea banilor (fapta din februarie 2010, infracţiunea predicat – delapidare săvâr?ită de coinculpatul Wagner Ioan Silviu). În baza art. 65 alin. (1) rap. la art. 64 alin. (1) lit. a) teza a doua, b) C.pen. (1969) interzice inculpatei exercitarea dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pe o perioadă de 2 ani după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei închisorii. În baza art. 71 rap. la art. 64 alin. (1) lit. a) teza a doua, b) C.pen. (1969) interzice inculpatei exercitarea dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat din momentul rămânerii definitive a prezentei hotărâri şi până când pedeapsa principală a fost executată sau considerată ca executată. 4.3. În baza art. 25 C.pen. (1969) rap. la art. 29 alin. (1) lit. a ) din Legea nr. 656/2002 republicată cu aplic. art. 13 C.pen. (1969) condamnă pe inculpata Băsescu Ioana la 5 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la spălare a banilor (fapta din octombrie – decembrie 2009, infracţiunea predicat – evaziune fiscală săvâr?ită de persoana condamnată Francesco Giovanni). În baza art. 65 alin. (1) rap. la art. 64 alin. (1) lit. a) teza a doua, b) C.pen. (1969) interzice inculpatei exercitarea dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pe o perioadă de 2 ani după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei închisorii. În baza art. 71 rap. la art. 64 alin. (1) lit. a) teza a doua, b) C.pen. (1969) interzice inculpatei exercitarea dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat din momentul rămânerii definitive a prezentei hotărâri şi până când pedeapsa principală a fost executată sau considerată ca executată. În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) şi art. 35 C.pen. (1969) contopeşte pedepsele aplicate inculpatei Băsescu Ioana şi dispune ca aceasta să execute pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a doua, b) C.pen. (1969). În baza art. 71 rap. la art. 64 alin. (1) lit. a) teza a doua, b) C.pen. (1969) interzice inculpatei exercitarea dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat din momentul rămânerii definitive a prezentei hotărâri şi până când pedeapsa principală rezultantă a fost executată sau considerată ca executată.
  4. Constată că în privinţa inculpatului Wagner Ioan Silviu legea penală mai favorabilă este Codul penal (1969). În baza art. 2151 alin. (1) C.pen. (1969) cu aplic. art. 13 C.pen. (1969) condamnă pe inculpatul Wagner Ioan Silviu la 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la delapidare. În baza art. 65 alin. (1) rap. la art. 64 alin. (1) lit. a) teza a doua, b) C.pen. (1969) interzice inculpatului exercitarea dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pe o perioadă de 2 ani după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei închisorii. În baza art. 71 rap. la art. 64 alin. (1) lit. a) teza a doua, b) C.pen. (1969) interzice inculpatului exercitarea dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat din momentul rămânerii definitive a prezentei hotărâri şi până când pedeapsa principală a fost executată sau considerată ca executată. În baza art.861 alin. (1) şi (2) C.pen. (1969) dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate inculpatului pe durata unui termen de încercare de 5 ani, stabilit în condiţiile art.862 C.pen.(1969). În baza art.863 C.pen. (1969) dispune ca pe durata termenului de încercare inculpatul să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la datele fixate la Serviciul de Probaţiune Constanţa conform programului stabilit de acesta; b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă. Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art.864 C.pen. (1969) privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere. În baza art.71 alin.5 C.pen. (1969) dispune suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata termenului de încercare.
  5. În baza art.16 alin.1 lit.b teza I C.proc.pen., achită pe inculpatul Andronic Dan Cătălin, pentru infracţiunea de mărturie mincinoasă, prev. de art. 273 alin.1 C.pen. B. În baza art. 397 C.proc.pen. rap. la art. 1349 şi urm. C.civ. admite acţiunea civilă formulată de partea civilă S.C. OIL TERMINAL S.A. şi obligă în solidar pe inculpa?ii Wagner Silviu Ioan ?i Băsescu Ioana la plata sumei de 119.000 lei către aceasta.

C. Menţine măsura asigurătorie instituită asupra bunurilor aflate în proprietatea inculpatei BĂSESCU Ioana instituită prin ordonan?a nr.121/P/2015 din 16.03.2017. În baza art. 254 alin. (3) C.pen. (1969) confiscă de la inculpata Udrea Elena Gabriela sumele de 691.029,63 lei şi 918.864 lei ce au făcut obiectul luării de mită. În baza art. 33 din Legea nr.656/2002 republicată confiscă de la inculpata Udrea Elena Gabriela suma de 305.118 lei. Menţine măsura asigurătorie instituită asupra bunurilor mobile şi imobile aflate în proprietatea inculpatei Udrea Elena Gabriela, măsura dispusă prin ordonanţa nr.121/P/2015 din 16.03.2017 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Direcţia Naţională Anticorupţie, Secţia de Combatere a Infrac?iunilor Asimilate Infrac?iunilor de Corupţie. În baza art. 274 alin. (1), (2) C.proc.pen. obligă pe inculpata Udrea Elena Gabriela la plata sumei de 15.000 lei, pe inculpata Băsescu Ioan la plata sumei de 13.000 lei şi pe fiecare dintre inculpaţii Nastasia Gheorghe, Tarhon Victor şi Wagner Ioan Silviu la plata sumei de 12.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. În baza art. 275 alin. (3) C.proc.pen. cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea cauzei privind pe inculpatul Andronic Dan Cătălin rămân în sarcina statului. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 02.03.2021.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai noi stiri

Coldea, acuzat că a încălcat controlul judiciar

0
Cătălin Hideg, omul de afaceri care i-a denunțat la DNA pe generalii SRI Florian Coldea și Dumitru Dumbravă, precum și pe avocatul Doru Trăilă, spune că decizia Curții de Apel de a-i lăsa să iasă din țară în statele...