DIICOT şi DNA intră pe fir în „mineriada” de la metrou: Acuzaţii de terorism!

Poliţia Capitalei şi Jandarmeria Bucureşti anunţă că s-au deschis două dosare penale şi s-au aplicat zeci de amenzi în cazul protestului de la metrou.

Unul dintre dosare a fost deschis la sesizarea Metrorex şi vizează infracţiuni la legea privind prevenirea şi combaterea terorismului.

„A fost primită o sesizare din partea Metrorex, privind încălcarea art. 1 din Legea nr. 535/2004, privind prevenirea și combaterea terorismului, care a fost înaintată, de urgență, Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism.

Direcția Generală de Poliţie a Municipiului București, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4, a declanșat cercetări, conform art.218 alin(4)din Legea nr. 62 din 2011 a dialogului social: declararea grevei de către organizatori cu încălcarea prevederilor art. 205 constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la o lună la un an sau cu amendă, respectiv neasigurarea serviciilor de transport, la cel puțin o treime din activitatea normală.

23 de amenzi

De asemenea, Jandarmeria Capitalei a aplicat, până în prezent, 23 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 125.000 de lei pentru:

  • nerespectarea măsurilor privind organizarea de adunări publice în spații închise, așa cum este prevăzut în Legea nr. 55 din 2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.
  • desfășurarea protestului fără autorizare, faptă prevăzută de Legea nr. 60/1991 și
  • nerespectarea măsurilor sanitare, cum este prevăzut tot în Legea nr. 55 din 2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

Totodată, pentru a veni în sprijinul cetățenilor, Poliția a dispus măsuri pentru fluența traficului, pentru a ajuta pe toată lumea să ajungă acolo unde este nevoie.

CITEŞTE ŞI: Drulă:„Când interese mafiote sunt amenințate, o mână de oameni se agită pentru păstrarea unor privilegi

Depunem toate eforturile necesare, pentru a veni în sprijinul persoanelor care utilizează transportul în comun de suprafață, dar și mijloacele proprii de deplasare.

Verificările continuă”, transmite cele două structuri ale MAI.

Reclamaţie la DNA

Ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, a depus la rândul său o plângere penală la DNA împotriva celor responsabili pentru blocarea metroului bucureștean astăzi, pentru următoarele infracțiuni:

zădărnicirea combaterii bolilor
abuz în serviciu
trafic de influență
folosirea funcției pentru favorizarea altor persoane
folosirea de către liderii sindicali a influenței și autorității în scopul obținerii de bani, bunuri și foloase necuvenite
șantaj
infracțiuni contra siguranței circulației pe căile ferate

„Cerem procurorilor să identifice persoanele către care să ne îndreptăm pentru a recupera banii în instanță civilă. Prejudiciul este în curs de cuantificare. Acțiunea ilegală a unui grup mafiot de a lua un oraș ostatic nu poate rămâne fără un răspuns ferm din partea autorităților și din partea justiției. Metroul trebuie eliberat și trebuie să revină în circulație. Abia atunci se poate organiza un dialog adevărat despre problemele metroului. Conturile grase ale firmei controlate de Ion Rădoi nu sunt un subiect legitim de dialog și nici nu trebuie alimentate din vistieria statului.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.