Alegerile prezidenţiale 2019. Mihai Neamţu renunţă la cursă în favoarea lui Paleologu

Mihail Neamţu i-a lăsat cale liberă lui Theodor Paleologu la alegerile prezidenţiale 2019
sursa foto: facebook Mihail Neamţu

Mihail Neamțu a anunțat, azi, că se retrage din cursa internă a Partidului Mișcarea Populară pentru alegerile prezidențiale 2019 în favoarea lui Theodor Paleologu. Totodată el salută decizia lui Theodor Paleologu de a candida la prezidențiale din partea PMP și anunță totodată că rămâne în acest partid.

Duminică, PMP îşi va alege candidatul la prezidenţiale. Fostul preşedinte Traian Băsescu a spus, vineri seară, la Digi24 că bătălia va fi între Mihail Neamţu sau Theodor Paleologu. „Eu pe oricare din ei, depinde ce va decide Consiliul Naţional, îi văd în competiţie cu Barna şi cu Dancilă. Iohannis e calificat stând acasă, nu are problemă să între în turul 2”, a declarat Traian Băsescu, la Digi24, în emisiunea „24/7”.

De ce renunţă Mihail Neamţu la cursa pentru alegerile prezidenţiale 2019

În sondajele interne ale partidului Theodor Paleologu era favorit, însă exista o altă tabără care îl susținea pe Mihail Neamțu în cursa pentru prezidențiale. Anunţul l-a făcut pe pagina sa de Facebook.

„În ultimele săptămâni, am primit mii de mesaje care m-au încurajat să candidez la alegerile pentru Cotroceni. Am fost onorat ca Partidul Mișcarea Populară (organism cu reprezentare parlamentară la nivel național și european) să mă considere prezidențiabil. M-a bucurat, de asemenea, susținerea platformei Alternativa Dreaptă și suportul arătat de numeroși lideri ai societății civile. Le mulțumesc tuturor pentru încredere! Gândurile dumneavoastră mi-au atins inima și m-au convins că e momentul să trec la acțiune. Analizele și comentariile sunt necesare, dar insuficiente”, a scris Neamţu pe Facebook.

Mihail Neamţu se retrage din cursa pentru alegerile prezidenţiale 2019 pentru a-i face loc lui Theodor Paleologu

El a mai spus că politica este un joc de echipă iar acolo unde dispare chimia apare geografia (și restul e istorie). „Am cântărit mult și am luat o decizie care nu-i despre mine, ci despre viitorul Dreptei democratice într-o Românie normală, deșteaptă, sănătoasă. Mă voi alătura celor care mi-au oferit nu promisiuni, ci garanția unei construcții durabile, inspirată de valorile occidentale ale creștin-democrației și ale conservatorismului modern. Am acceptat, așadar, invitația cordială și onorantă a președintelui Traian Băsescu de-a face pasul în PMP, rămânând solidar cu ceilalți colegi din familia politică a popularilor europeni”, a mai precizat Mihail Neamţu.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.