Şapte familii din Voluntari trăiesc un coşmar inimaginabil pentru mileniul 3, într-un stat de drept membru al Uniunii Europene. Deasupra capetelor lor se află o adevărată sabie a lui Damocles, care poate să le ciopârţească, din clipă în clipă, tot ce au agonisit în ultimul sfert de veac. Ba încă să-i mai scoată şi datori cu câteva zeci de mii de euro pe fiecare. O sentinţă bizară a Curţii de Apel Bucureşti îi obligă să-şi demoleze casele pe cheltuiala lor şi să rămână pe drumuri.
Nu, nu este vorba de oameni care şi-au construit casele ilegal, pe un teren pe care nu aveau dreptul să facă acest lucru. Şi nu, nu este vorba de niscaiva îmbogăţiţi ai tranziţiei care să-şi fi ridicat vile somptuoase.
Este vorba pur şi simplu de nişte case de oameni obişnuiţi, care nu se află în acea zonă din comuna Voluntari unde s-au adunat laolaltă tot felul de oameni cu venituri grase, acumulate ei ştiu cum. Strada Galata din Voluntari este una populată de oameni obişnuiţi, cetăţeni care în fiecare an şi-au plătit taxele şi impozitele.
O poveste veche de un sfert de veac
Dar cum s-a ajuns la această situaţie, ca după 25 de ani să-şi piardă toată agoniseala şi să mai fie scoşi şi datori, pe deasupra? La începutul anilor 90, cele şapte familii despre care se face vorbire au închiriat fiecare, de la Primăria Voluntari, parcele de teren pe care să-şi poată întemeia câte o gospodărie.
Contractele de închiriere au fost încheiate cu o valabilitate de 49 de ani, neputând fi reziliate dacă sumele reprezentând chiria erau plătite la termen. Ceea ce s-a şi întâmplat. Oamnii şi-au plătit conştiincioşi, an de an, chiriile către Primărie, dar şi impozitele pe case şi pe terenuri pe care le datorau potrivit legii.
Cum se ştiau în deplină legalitate, nu aveau niciun motiv să se teamă că vreodată vor ajunge pe drumuri.
Procese pierdute la Judecătorie şi la Tribunal
Ei bine, socoteala din strada Galata nu s-a potrivit cu cea din târgul Bucureştilor, de unde a venit în 1994 doamna Emilia Marcela Negru, pretinzând că terenul îi aparţine.
Construcţia caselor celor şapte familii fusese însă deja isprăvită la data la care a intrat în scenă presupusa proprietară. După ce obţine un proces verbal de punere în posesie (nu adeverinţă, darămite titlu de proprietate – acte pe care nu le-a obţinut nici până în momentul de faţă, aşa cum vom vedea mai târziu), începe o adevărată sarabandă a proceselor, prin care Emilia Neagu încearcă să pună mâna pe terenul care, susţine ea, îi aparţine.
Întâi a fost un proces penal, prin care Emilia Negru reclama tulburarea de posesie de către cei şapte chiriaşi ai Primăriei Voluntari. L-a pierdut, însă, prin Decizia penală 201/R/04.02.2002 cei şapte fiind achitaţi. Instanţa a reţinut că „în cauză nu există situaţia permisă a infracţiunii prv. de art. 220 CP, părţile vătămate neposedând nici o clipă terenul în litigiu”.
Au urmat apoi procesele civile. La Judecătoria Sectorului Agricol Ilfov, Emilia Negru a pierdut. La fel şi la Tribunalul Municipiului Bucureşti (la acea vreme nu fusese încă înfiinţat Tribunalul Ilfov).
Curtea de Apel Bucureşti întoarce situaţia la 180 de grade
A avut însă câştig de cauză anul trecut, pe 17 iunie, când Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a IV-a Civilă, prin sentinţa nr. 270, i-a obligat pe chiriaşi să îi lase reclamantei în deplină proprietate şi liberă posesie terenurile pe care îşi aveau gospodăriile.
Ba, mai mult, Curtea de Apel Bucureşti stabileşte „obligarea acestora (a chiriaşilor – n.red.) să ridice construcţiile pe care le-au edificat pe terenul proprietatea sa (a Emiliei Negru – n.red.) împotriva avertizărilor sale şi împotriva normelor legale, iar în caz contrar să fie autorizată reclamanta să desfiinţeze aceste construcţii pe cheltuiala pârâţilor, cu cheltuieli de judecată”.
Cu alte cuvinte, după ce că rămân fără adăpost, mai trebuie să scoată şi ceva bani din buzunar. Şi nu puţini, având în vedere că o demolare ca la carte costă câteva zeci de mii de euro. Însă problema majoră este alta – chiriaşii nu au fost avertizaţi decât abia în 1994, dată la care construcţiile erau ridicate bine-mersi pe terenurile respective. Apoi, nu poate fi vorba de ridicarea acestora „fără respectarea normelor legale”, din moment ce au avut autorizaţii de construire de la Primăria Voluntari.
Emilia Negru a refuzat alt amplasament al terenului
Şi aici intervine problema de fond în ceea ce o priveşte pe Emilia Negru şi dreptul acesteia de proprietate asupra terenurilor cu pricina. Aşa cum am arătat mai sus, domnia sa a obţinut, în 1994, un proces verbal de punere în posesie. Nici acum, după mai bine de două decenii, Emilia
Negru nu deţine adeverinţă de proprietate, darămite titlu de proprietate.
Prin adresa 28516/DVFF 1227 din 8 ianuarie 2008, Primăria Voluntari a refuzat expres emiterea titlului de proprietate asupra terenurilor în cauză, pe motiv că, doar pe baza fişei de punere în posesie, a înstrăinat unele suprafeţe de teren. Mai pe româneşte, n-a mai aşteptat să fie proprietar cu acte-n regulă şi s-a grăbit să vândă.
Înainte de acest episod, funcţionarii Primăriei Voluntari încercaseră să stingă litigiul pe cale amiabilă, convocându-i pe soţii Emilia şi Octavian Negru pentru „propunerea unui alt amplasament în compensarea suprafeţelor de teren ce au făcut obiectul contractelor de închiriere în anul 1990”. În adresa Primăriei trimisă ulterior acestui demers (nr. 27570/22.07.2003) se prtecizează că Emilia Negru s-a prezentat la convocarea de la Biroul cadastru „dar a refuzat stingerea litigiului prin oferta de a primi un alt amplasament”.
Curtea de Apel se opune Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Dar care este, din punct de vedere legal, diferenţa între proces verbal de punere în posesie, adeverinţă de proprietate şi titlu de proprietate?
La începutul anilor 90, instanţele de judecată din întrega ţară s-au confruntat cu o adevărată avalanţă de procese pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor şi clădirilor confiscate abuziv de autorităţile comuniste. Inevitabil, au apărut şi interpretări ale legii mai puţin ortodoxe – cazuri în care presupuşii proprietari şi-au dovedit drepturile cu un simplu proces verbal de punere în posesie.
În acest context, Curtea Supremă de Justiţie (actualemente Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie) a emis Decizia nr 1/1997, pronunţată în şedinţa din 30 iunie a acelui an, menită să reglementeze tocmai aceste disfuncţionalităţi. „Cu majoritate de coturi, (instanţa – n.red.) stabileşte că adeverinţa şi procesul verbal de punere în posesie nu constituie titlu de proprietate care să poată fie examinat în cadrul soluţionării unor acţiuni în revendicare sau în sistarea stării de indiviziune”, scrie negru pe alb în decizia menţionată, care nu a fost vreodată contestată şi, pe cale de consecinţă, este în vigoare.
Or, tocmai asta au făcut magistraţii Curţii de Apel Bucureşti – au considerat că procesul verbal de punere în posesie a Emiliei Negu constituie titlu de proprietate şi de aici au apărut toate necazurile pentru cele şapte familii din Voluntari. Sentinţa CAB a fost suspendată până ce Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va judeca recursul introdus de chiriaşi. Dacă nu vor avea câştig de cauză la această ultimă cale de atac, cele şapte familii vor ajunge pe drumuri.
Cetățeanul TV
