Scandal între liberali și PSD pe legea care ar devaliza averea primăriilor

Marin Ștefănel
Cornel Pieptea, viceprimarul care și-a mințit alegătorii

averea primăriilorDeputații ar urma să discute marți, în comisia de Administrație Publica, proiectul de lege promovat de ministrul de Finanțe, Darius Vâlcov, care prevede ca terenurile și clădirile din patrimoniul autorităților locale să poată fi înstrăinate sau concesionate cu majoritate simplă, prin votul aleșilor locali. În timp ce parlamentarii PSD susțin aprobarea legii, deputații liberali susțin că nu vor aproba actul normativ care va permite concesionarea terenurilor de către aleșii locali prin majoritate simplă.

În opinia viceprimarului Capitalei, Cornel Pieptea, după ce și-a asigurat majorități covârșitoare prin Ordonanța 55, declarată neconstituțională, PSD dorește să dea ultimile tunuri imobiliare, acum, cu un an înainte de alegerile locale și de schimbarea configuraţiei din consiliile locale.

„PSD a pus ochii pe patrimoniul uriaș al administrațiilor locale și, printr-un proiect de lege controversat, vrea să pună la dispoziția ,,băieților deștepți,, și ultimele proprietăți ale comunităților locale. Proiectul de lege nr. 3/2015 deschide calea spre jefuirea cu ușurință a patrimoniului public al administrațiilor locale”, este de părere Pieptea.

Astfel, prin cele două articole ale propunerii social-democrate se vizează modificarea legii administrației locale nr. 215/2001 în sensul adoptării hotărârilor de consilii locale privind patrimoniul de care dispun prin votul a doar jumătate plus unu din numărul consilierilor aleși.

Legea aflată în vigoare la acest moment statuează adoptarea acestor hotărâri patrimoniale prin votul a două treimi din numărul total de consilieri.

Indiferent de formele sale, statul a demonstrat în majoritatea cazurilor că este incapabil să își managerieze eficient bunurile și proprietățile.

„Acesta este și motivul pentru care legiuitorul a considerat că prin măsura votului de două treimi, patrimoniul comunităților locale va fi protejat, deciziile de adoptare presupunînd convingerea unor majorități largi de consilieri”, a explicat Pieptea.

Hotărârile de patrimoniu fac referire la următoarele tipuri de operațiuni cu bunuri și proprietăți publice: transmiterea/luarea în administrare, înscrierea în domeniul privat, transmiterea în folosință gratuită, schimburi de terenuri, concesionări, vânzări, închirieri, exproprieri, solicitări adresate Guvernului de a transmite bunuri din administrarea statului în administrarea locală.

În cazul Municipiului București, efectele unei astfel de modificări ar fi dezastruoase. Deși Legea 215/2001, articolul 63, prevede obligația primarului de a inventaria bunurile din patrimoniul public și privat al unității administrativ-teritoriale, Sorin Oprescu nu a făcut nimic în acest sens.

„Văzând dezinteresul manifestat de primarul general față de patrimoniul pe care îl administrează, consider că Bucureștiul va deveni o țintă facilă pentru speculatorii imobiliari implicați, spre exemplu, în litigii de retrocedări, restituiri sau închirieri la prețuri simbolice. Dacă adevăratul interes al inițiatorilor, așa cum declară în expunerea de motive, ar fi lucrările de utilitate publică, ar fi suficientă doar modificarea Legii nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes național, județean și local. În calitate de viceprimar al Capitalei, solicit PSD să retragă din Parlament acest proiect de lege care va conduce doar la îmbogățirea unor băieți deștepți și la sărăcirea patrimoniului administrațiilor locale, care sunt deja afectate de o legislație precară și de lipsa de preocupare a multora dintre primari”, a conchis Pieptea.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.