Contractul care a „ușurat” Metrorex de 145 de milioane de lei. INFOGRAFIC

Metrorex
Mentenanța trage greu la bugetul

Compania publică de transport în subteran are un contract de mentenanță a trenurilor valabil până în 2019. A fost încheiat în urmă cu peste un deceniu și nu este ieftin deloc.

Mentenanța trage greu la bugetul Metrorex
Mentenanța trage greu la bugetul Metrorex

În ultimii doi ani, Metrorex a plătit peste 145 de milioane de lei firmei Alstom Transport, parte a concernului francez Alstom, primind în schimbul banilor servicii de mentenanță pentru trenurile care nu sunt în garanție. Această activitate de întreținere tehnică se tarifează la kilometru parcurs de fiecare din cele 85 de mijloace de transport pe cale ferată din subteran. Suma plătită reprezintă un aproape un sfert din bugetul Metrorex, care este undeva la puțin peste 600 de milioane de lei.

“Serviciile de mentenanță a parcului de material rulant necesar pentru activitatea de exploatare – trenuri electrice de metrou, LDH-uri, vagoane de transport marfă, vagoane de intervenție – sunt realizate de către firma Alstom Transport în baza Contractului nr. 91/2003 încheiat cu Metrorex”, ne-au precizat reprezentanții companiei.

Ba mai mult, service-ul se face și la trenurile noi, care sunt încă în garanție. În această situație se plătește preventiv. “Pentru parcul de trenuri de tip BM3 – CAF, firma Alstom Transport efectuează numai mentenanța preventiva. Mentenanța corectivă se asigura în perioada de garanție a trenurilor BM3 de către firma CAF, costurile fiind incluse în prețul total al contractului de furnizare”, ni s-a mai transmis de la Metrorex.

Scump ca la clasa „business”

MetrorexCât despre costurile exacte, conducerea companiei de transport în subteran ne-a precizat că “Serviciile de mentenanță prestate și recepționate se facturează lunar către Metrorex la un preț unitar de 16,31 lei/tren km, valoarea totală a acestora fiind calculată în funcție de numărul kilometrilor parcurși în serviciul comercial de către aceste trenuri”.

Cum fiecare zi de lucru la Metrorex are 18 ore, program între 05.00 și 23.00, iar un tren vine la 7 minute zilnic, rezultă că pe o singură magistrală, care are în medie o distanță de peste 15 km, costul cu service-ul ajunge la peste 20.000 de euro.

Cetățeanul.net a realizat un infografic demonstrativ pe Magistrala Berceni-Pipera pentru a prezenta cât plătește Metrorex către firma Alstom Transport.

Cetățeanul TV

1 COMENTARIU

  1. vai de „mama lor” trenurile CAF. Foarte multe defecte de fabricatie acoperite(spoite) si acceptate de „comisia spaga”
    Cum e posibil ca 60% din piese sa fie facute-n Ro si noi sa platim triplu plimbate prin Spain?
    Am observat ca nici bascii nu stiau mare lucru despre trenuri, dovada ca au venit cu ceva nou, necunoscut in bransha.
    Au muls, au plecat fericiti.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.