duminică, noiembrie 24, 2024

Bombă în Sectorul 3! Primarul Negoiță știe

Citește marți, 5 decembrie, pe cetățeanul.net

AcasăArticol principalAfacerile senatorului Verestoy Attila, zis și "Drujba lui Dumnezeu”. Poziție: “Nu am...

Afacerile senatorului Verestoy Attila, zis și „Drujba lui Dumnezeu”. Poziție: “Nu am avut activități comerciale prin care să tai vreun copac”

-

Înmulțirea defrișărilor pădurilor din România a coincis cu implicarea în afacerile cu lemn a familiei politicianului care apoi avea să fie poreclit “Drujba lui Dumnezeu”. Attila Verestoy spune că “titlurile” i-au fost date de adversarii politici și nu au legătură cu realitatea.

În 1989 exporturile României au fost înregistrate pentru prima data în bazele de date ale Organizației Națiunilor Unite, țara noastră exportând în ultimul an de comunism lemn prelucrat sau bușteni în valoare de 646 de milioane de dolari și mobilă de 1,5 miliarde de dolari. În 1998, familia unuia dintre cei mai longevivi politicieni din România era implicat din ce în ce mai mult în afacerile cu prelucrarea lemnului. Este vorba de Attila Verestoy, cel care avea să devină liderul din umbră al UDMR. 

Verestoy Attila
Verestoy Attila, poreclit și „Kerestoy” sau „Drujba lui Dumnezeu”, susține că nu a făcut nicio afacere prin care să taie vreun copac

Într-un raport relevant din același an, citat de Centrul de Jurnalism Independent, se arată că 63,4% din producția de cherestea se îndrepta spre Ungaria, iar exportul a fost dirijat prin firme din Miercurea-Ciuc (Carhent Impex SRL, Korax SA, Vulturul SRL – apropiate șefilor Direcției Silvice), Odorheiu Secuiesc (Ivo Impex, Alimpex SA), Sf. Gheorghe (Sumulur SRL, Prod Com Cerbul, Tamaris). Sursa aici: https://www.crji.org/articole.php?id=4045

 „Drujba lui Dumnezeu”

Printre acestea, Ivo Impex a fost înființată în 1991 de Verestoy, care apoi l-a lăsat să se ocupe de afaceri pe fostul său cumnat Ferenczy Karoly. Acesta și sora senatorului UDMR s-au separat în urmă cu doi ani.

După doar câțiva ani, implicarea Ivo în tăierile de păduri devenise suficient de semnificativă cât să fie amintită amintită de reprezentanții Ministerului Mediului care au avut curaj să precizeze numele unei firme cu legături spre familia Verestoy. Inspectorii notau că societatea ar tăia excesiv zone împădurite din Harghita, conform aceluiași material publicat de Centrul de Jurnalism Independent.

Tribunul Corneliu Vadim Tudor a speculat afacerile senatorului UDMR și l-a denumit imediat „Drujba lui Dumnezeu” sau „Kerestoy”. Așa s-au născut poreclele celebre ale senatorului UDMR.

Attila Verestoy: „Eu nu am tăiat păduri!”

Rep.: Cine v-a spus că sunteți Drujba lui Dumnezeu?

V.A: Adversarii politici, dar nu este nimic adevărat.

Nu ați făcut afaceri cu …?

Nu, dacă vă uitați, eu nu am fost niciodată implicat în firme care au tăiat păduri. Niciodată. Puteți verifica!

Atunci cum vă explicați legenda care s-a creat în jurul dumneavoastră?

Au fost acuzațiile unor adversari politici. Unul dintre ei lucra la Administrația Bazinală Mureș (Teodor Giurgea n.r.) și el a spus în urmă cu câțiva ani că inundațiile din zonă se produc din cauza defrișărilor produse de mine. L-am dat în judecată și am câștigat.

Vă supără că vi se spune Drujba lui Dumnezeu?

Nici nu mai contează, important este faptul că nu este adevărat. Repet, eu nu am tăiat păduri. Alții au făcut-o și ca să se ascunsă, au spus că eu defrișez. Asta este adevărul!

Afacerile liderului UDMR

În ciuda declarațiilor senatorului UDMR, familia sa nu a fost străină de afacerile cu lemn de după Revoluție. Chiar și acum, soția sa este cenzor la o fabrică de mobilă, iar cumnatul conduce două societăți cu legături în acest domeniu.

Verestoy AttilaÎNCEPUTURILE. În anii ‘90, Attila Verestoy era implicat direct sau prin rude/apropiați în mai multe firma care aceau activități în domeniul prelucrării lemnului. Este vorba de Ivo Odorheiul Secuiesc, Famos Odorheiul Secuiesc și Metwooplast Odorheiul Secuiesc.

La Famos, Verestoy controla societatea prin Programul Angajaților Salariați care era acționarul majoritar.

În cadrul Ivo și Metwooplast, cumnatul parlamentarului UDMR, Karoly Ferenczy, deținea controlul.

ASCENSIUNEA. Cu banii obținuți din afacerile cu lemn, Verestoy a făcut investiții în mai multe firme, Trans Aluminiu, Hungastro, Junior Com Odorheiul Secuiesc, Mes SA Slatina, Mes Sem Slatina, Matrita Odorheiul Secuiesc, MHS Trucks, Bavaria Leasing București.

Bavarian Leasing îi avea ca acționari pe Constantin Radu Catafnat, Daniel Dăianu, Valeriu Romulus Șerban Patriciu (fratele lui Dinu Patriciu), Automobile Bavaria și Michael Horst Schmidt. Acesta din urmă este un apropiat al președintelui Klaus Iohannis, cel căruia i-a pus la dispoziție un apartament în București pe perioada campaniei electorale din 2014.

Legături cu Cristian Burci, prin offshore-uri

Verestoy Attila
Cristian Burci

Totodată Verestoy a mai fost implicat și în garantarea unor împrumuturi realizate de două firme controlate de Cristian Burci, este vorba de Protan SA și Investment Group București.

Aceasta din urmă este controlată de un offshore cipriot, Caryston Enterprisese Ltd.

 

Verestoy Attila
Garanția constituită de Verestoy Attila, în favoarea Protan SA

Verestoy garantează un împrumut de șase milioane de lei al Investment Group București către Banca Raiffeisen, două credite de 13 milioane de euro Protan SA. De altfel, parlamentarul UDMR și Burci sunt sau au fost implicați în firma înregistrată în Luxemburg, International Railway.

Cât despre Protan, firmele offshore Benetris Enterprises Ltd. şi Brendana Enterprises, controlate de omul de afaceri Cristian Burci, au vândut pe bursă, în 2011, firma Phoenix Farm, care deţine 76% din acţiunile Protan Bucureşti către Atev Fehérjefeldolgozá din Ungaria, un partener de afaceri al Protan.

Marea lovitură, vânzarea Hungastro

Verestoy Attila
Vanzarea actiunilor la Hungastro a adus profituri considerabile

Dacă afacerile din jurul lemnului i-au facilitat ascensiunea lui Attila Verestoy, vânzarea Hungastro i-a asigura resursele financiare care i-au permis să se retragă din aceste afaceri și să devină un investitor pe bursă. Grupul francez ACCOR i-a oferit 12 milioane de euro, între 2005-2007, pentru renunțarea la pachetul de acțiuni de la Hungastro, firma specializată în emiterea tichetelor de masă și care avea, cum a scris presa, un contract preferențial cu Poșta Română.

După cum se poate vedea, în procesul de vânzare a fost inclus și un offshore din Cipru, Manilife ltd, firmă care nu figurează în declarațiile de avere și interese ale senatorului.

Portofoliul lui Verestoy, mutat în investițiile bursiere

După această lovitură, Verestoy și-a îndreptat aproape în totalitate atenția asupra pieței bursiere.

Verestoy AttilaConform ultimei declarații de interese acesta mai deține acțiuni doar la: Junior Com srl, Eastern Securities SA, Direct Factor SA IFN, Trinserv PB srl, Mes Slatina SA, Mes Sem srl, Sajo-Hor KFT, Sajo-Hor KFT, General Kemia KFT, Eurorail Ways Holdings SA și Famos Odorheiul Secuiesc, unde soția sa este cenzor.

În schimb, acesta deține un portofoliu de peste 30 de milioane de lei pe Bursa de Valori București.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai noi stiri

Şoşoacă a ameninţat un bărbat cu bătaia: Hai mă, ai tupeu să mă împuști, sau îți trag eu una?

0
Șefa formațiunii SOS România, exclusă de justiție din cursa prezidențială, a intrat într-o altercație cu un bărbat, chiar în secția de votare. CITEŞTE ŞI: Şoşoacă a făcut scandal la urne "Hai mă, ai tupeu să mă împuști, sau îți trag eu...