De anul viitor, voucherele de vacanţă se vor acorda pe card, iar firmele de turism care aduc străini în România vor primi câte 50 de euro pentru fiecare turist.
Anunțul a fost făcut de către Adrian Voican, vicepreşedinte al Federaţiei asociaţiilor de promovare turistică din Romania, care a participat, luni, la sediul Ministerului Turismului, la şedinţa Colegiului de Conducere al Consiliului Consultativ al Turismului.
„Voucherele de vacanţă – pe care eu le consider un plan Marshall al turismului românesc – am cerut şi ministrulului Bogdan Trif (ministrul Turismului, n.r.) a promis că va consfinţi printr-o ordonanţă de urgenţă prelungirea aplicării lor dincolo de 2020, chiar pentru 5 sau 10 ani. Am mai stabilit că cele 4 luni de extrasezon care vor beneficia de vouchere cu valoare mai mare, respectiv 2080 lei, vor fi aprilie, mai, octombrie şi noiembrie. Şi că acordarea lor se va face pe card, renunţându-se la variantele pe hârtie”, a anunțat Adrian Voican pe pagina sa de Facebook.
În carul întâlnirii de la Ministerul Turismului s-a votat şi pentru adoptarea unei scheme de ajutor de minimis pentru agenţiile de turism care aduc turişti străini minim 5 nopţi în România, respectiv 50 euro/turist.
Cetățeanul TV