VIDEO Poveste cu final fericit pentru papagalul Ricky, rămas singur după ce stăpânii lui s-au infectat cu coronavirus

Trei zile singur, fără mâncare și apă. Prin astfel de momente a fost nevoit să treacă un papagal din Galați, după ce stăpânii lui s-au îmbolnăvit de coronavirus și au fost internați în spital.

Povestea lui Ricky a fost făcută public chiar de cei care l-au salvat. Stăpânii lui au luat legătura cu reprezentanții unei asociații pentru protecția animalelor și i-au rugat să meargă să-l ajute pe Ricky.

„Un domn ne-a rugat să il ajutăm și să-i preluăm papagalul rămas singur în apartament după ce el și soția sa au fost internați în spital, din cauza nemilosului coronavirus. Părinții celor doi soti sunt în vârstă și bolnavi și nu puteau fi expuși, așa că altă soluție nu aveau. Nu am stat prea mult pe gânduri și am plecat în salvarea micuțului Ricky. Avea 3 zile de când rămăsese fără mâncare. Ne-am echipat corespunzător cu totoși, mănuși, vizieră, combinezon și evident cu curaj, si am mers sa-l preluam pe Ricky”, au scris rerezentanții Asociației Ajutați-l pe Lăbuș, pe pagina de Facebook.

Papagalul Ricky a ajuns în siguranță la Spitalul Animalelor Orfane, de la marginea orașului, unde va sta o perioada în carantină. Până „părinții lui adoptativi” se vor vindeca, el va râmâne la Spitalul Animalelor Orfane, din interiorul adăpostului de animale, unde va fi îngrijit și supravegheat.

„Vom avea grijă să nu ducă lipsă de nimic și vom aștepta împreună ca părinții lui să se facă bine și să se întoarcă cât mai repede acasă”,  a scris pe Facebook, Corina Grigore, administratorul adăpostului.

Galerie foto/Un câine a rămas „prizonier” din cauza restricțiilor de circulație impuse în timpul epidemiei de COVID-19

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.