Lucrări avansate la podul suspendat peste Dunăre de la Brăila, unde constructorii au montat primele tabliere care vor forma calea de rulare. Obiectivul va fi cel mai mare din România şi al treilea din Europa ca dimensiune, a anunțat Ionel Scrioşteanu, secretar de stat în Ministerul Transporturilor.
„Au fost montaţi toţi tiranţii necesari podului, iar primele două elemente de tabliere au fost ridicate deja pe tiranţi. Alte câte 5 elemente de tablier se sudează la sol, la fiecare pilon (de pe malul dinspre Brăila şi de pe malul dinspre Tulcea). Este ultimul pod peste Dunăre înainte de vărsarea în Marea Neagrp, cel mai mare din România şi al treilea din Europa ca dimensiune”, a transmis, marți, pe pagina de de Facebook, Ionel Scrioşteanu.
Investiția presupune amenajarea a 23 kilometri, dintre care 17 kilometri sunt pe teritoriul județului Tulcea. Deasupra Dunării este podul suspendat, în lungime 1,9 kilometri.
Podul are trei deschideri: o deschidere principală (1120 m) și două deschideri laterale de 489,6 m pe malul Brăila și de 364,6 m pe malul Tulcea. De o parte și de alta sunt prevăzute două viaducte de acces în lungime de câte 110 m fiecare. Drumul principal va avea două benzi pe sens și va lega județul Brăila de județul Tulcea, iar drumul de legătură spre Măcin va avea o bandă pe sens, în lungime de 4,3 km. În rest, vor fi realizate intersecții giratorii, 33 de poduri, podețe, pasaje și o stație de taxare.
Pilonii au 192 m înălțime totală de la partea superioară a fundației și sunt localizați în aproprierea malurilor. Fiecare pilon este prevăzut cu scări și lift, accesul fiind permis din benzile de întreținere localizate pe ambele părți ale tablierului.
La pilonul Brăila sunt 72 piloți de 40 metri lungime, iar la pilonul Tulcea sunt 72 piloți de 38 metri lungime.
În cadrul Master Planului General de Transport, podul figurează ca parte a Drumului Expres Buzău – Brăila – Tulcea – Constanța, drum planificat a se realiza în perioada 2020–2030, care va conecta Nordul Munteniei și Sudul Moldovei de Nordul Dobrogei, unde se află Delta Dunării.
Cetățeanul TV