USR Brașov a plătit chirie, pentru sediul în care funcționează, partenerei de viață a primarului Coliban

Grupul USR

USR Braşov a plătit timp de un an de zile chirie pentru sediul organizaţiei judeţene către Camelia Clem, partenera de viaţă a primarului din Braşov, Allen Coliban, se precizează într-un comunicat de presă transmis de conducerea filialei.

Rerezentanții USR Braşov explică într-un comunicat de presă, că începând cu anul 2016, partidul, devenit parlamentar, a făcut demersuri la Primăria Braşov pentru obţinerea atribuirea unui sediu, însă cererile nu au fost soluţionate favorabil. În aceste condiţii, USR Braşov a închiriat, la începutul anului 2017 un spaţiu în Centrul Civic.

În cursul anului 2019, persoanele private care au dobândit prin moştenire spaţiul în cauză au anunţat că vor să vândă sediul. camelia Clem a venit atunci cu propunerea de a cumpăra imobilul, cu tot cu sarcinile contractuale existente. În urma consultărilor cu membrii filialei, soluţia a fost acceptată de forurile de conducere ale partidului. În octombrie 2019, Camelia Clem devine proprietar asupra imobilului, preluând drept obligaţie contractul de închiriere, cu acelaşi beneficiar, respectiv fostul proprietar, până la 1 ianuarie 2021.

„Până la data de 1 ianuarie 2021, plata chiriei s-a făcut conform prevederilor din contractul de vânzare-cumparare către fostul proprietar, la prețul pieței. Prețul respectiv, negociat cu acesta din urmă în septembrie 2019, a rămas neschimbat până la data expirării contractului de închiriere, 31 decembrie 2021.

Numai după data de 1 ianuarie 2021, deci după alegerile locale, contractul de închiriere a spațiului a fost încheiat cu colega noastră Camelia Clem pe o perioadă de 6 luni, termen prelungit ulterior cu alte 6 luni, până la identificarea unui spațiu oferit de Primăria Municipiului Brașov în urma altor două cereri:

– 5155/17.01.2020 (Primăria Mun. Brașov)

– 1800/25.03.2021 (RIAL)

Prin urmare, afirmația potrivit căreia biroul parlamentar al senatorului Allen Coliban ar fi contribuit în vreun fel la plata chiriei din fondurile fortfetare, beneficiar fiind Camelia Clem, este o informație falsă, căreia nu-i analizăm scopul. (Nu se precizează dacă primarul Allen Coliban a contribuit la plata chiriei – n.a.) (…)

Nu în ultimul rând, menționăm că AEP a efectuat toate controalele privind legalitatea de formă și de fond, de la înființarea partidului și până la 31 decembrie 2020, data ultimului raport”, a transmis USR Brașov.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.