joi, noiembrie 21, 2024

Bombă în Sectorul 3! Primarul Negoiță știe

Citește marți, 5 decembrie, pe cetățeanul.net

AcasăFără categorieSpecialist ADER: Există un nou risc major pentru zootehnia României- gripa aviară

Specialist ADER: Există un nou risc major pentru zootehnia României- gripa aviară

-

Coordonatorul Departamentului pentru politici în domeniul sănătății animalelor a partidului ADER, Gheorghe Onțanu, trage un semnal de alarmă: există un risc major pentru această perioadă: gripa sau influența aviară.

Din datele furnizate de Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, în România au fost incinerate de necesitate,în perioada 2005-2006, 800.000 de păsări din exploataţiile afectate în cel de-al treilea val iar în gospodăriile populaţiei – 300.000 păsări. Pierderile prin mortalitate la păsările sălbatice, în special în Delta Dunării au fost considerabile. Se apreciază că au murit,în episodul de gripă aviară din 2005-2006, aproximativ 150.000 păsări din speciile sensibile, în perioada primului val de influenţă aviară. Surprinzător au murit şi specii care nu erau clasificate ca foarte receptive la virusul influenţei aviare: porumbel sălbatic, bâtlan, lişiţă, raţă cu cap castaniu, gâscă cu gât roşu, dar cea mai mare surpriză a fost procentul de mortalitate înregistrat la lebede, confirmat prin micro-focare şi în Europa.

Consecinţele comerciale au fost,atunci,sever resimţite în domeniul comerţului, al pieţelor domestice, al vânzărilor de păsări şi produse de pasăre, pierderea încrederii consumatorilor, concretizată prin dramatica reducerea a consumului de carne de pasăre, de ouă şi de produse de pasăre şi prin restricţiile impuse pieţei domestice şi celei pentru export, a explicat Gheorghe Onțanu.

În opinia acestuia, s-a estimat că evoluţia influenţei aviare a indus o scădere cu 85% a vânzărilor de carne de pasăre, cauzând o pierdere de 60% pentru producătorii de pasăre şi produse din pasăre. Pierderile induse de închiderea pieţelor şi târgurilor de animale de către autorităţile sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor şi de către organele administraţiei publice locale, precum şi restricţiile privind mişcarea animalelor din anumite specii, a fost evaluată la 40 – 50 milioane de euro.

„Pierderile induse prin interdicţiile de export impuse României de către Comisia Europeană şi Statele Membre, precum şi de ţările terţe cu care România avea relaţii economice în domeniul avicol au fost calculate la 13 milioane euro, numai pentru primul val din lunile octombrie – decembrie 2005, în cele două judeţe. Se estimează că pierderile totale pentru cele trei valuri ar fi de 62 milioane euro numai în acest domeniu”, a explicat specialistul ADER.

Probleme sociale au fost induse prin aplicarea procedurii de stamping-out pentru prima dată, de o asemenea anvergură în România, în zonele afectate, prin efectul emoţional puternic, dar mai ales prin faptul că păsările ucise au reprezentat singura şi principala sursă de carne pentru populaţia din zonele afectate.

„Totodată regulile severe de carantină impuse în focare şi în jurul acestora, uneori chiar şi pentru oameni, perturbarea activităţilor agricole şi a altor activităţi – rurale, a condus la crearea unui comportament ostil faţă de autorităţile locale şi centrale, faţă de medicii veterinari şi faţă de forţele coercitive utilizate pentru aplicarea măsurilor şi restricţiilor veterinare. În scopul de a sprijini populaţia pentru a trece prin această criză profundă, Guvernul României a cheltuit 5 milioane de euro pentru a le asigura acestora hrană, produse alimentare şi produse de protecţie a sănătăţii publice”, a explicat specialistul în sănătate animală.

Potrivit lui Gheorghe Onțanu, pierderile în sectorul avicol au fost considerabile,pentru acea perioadă. Datele furnizate de patronatele din avicultură relevă că pierderile datorate nepopulării conform fluxului tehnologic cu 3,07 milioane pui de carne se ridică la 8479411,76 euro, pierderile datorate întârzierii tăierii puilor prin restricţiile impuse se cifrează la 361764,7 euro, pierderi datorate interdicţiei la export cifrate la 5005882,35 euro, pierderi datorate scăderii preţului de vânzare la carnea de pasăre la poarta abatorului de 14826470,6 euro, pierderi datorate neutilizării ouălor de incubaţie sunt de 282352,9 euro, costuri suplimentare cu stocarea cărnii interzisă la livrare –6670588,2 euro, cheltuieli suplimentare cu dezinfecţia –708823,5 euro, totalul pierderilor în sector fiind de 36.335.294,1 euro.

În scopul aplicării măsurilor de restricţie veterinare, Guvernul României a cheltuit 23 milioane de euro numai pentru primul val de boală. Valoarea compensaţiilor ce a implicat uciderea păsărilor în zonele afectate a fost de 4 milioane euro, iar activităţile de dezinfecţie au implicat cheltuieli de 40 milioane euro destinate Ministerului Transportului.

Pierderile în sectorul bancar au fost de aproximativ 100 milioane euro datorate incapacităţii sectorului avicol de a returna creditele angajate pentru funcţionarea acestuia.

Influenţele economice a evoluţiei gripei aviare ce a evoluat din luna octombrie 2005 – până la sfârşitul lunii iulie 2006, au fost estimate la 120 milioane euro. Sectorul de vânătoare a fost afectat cu aproximativ 1 milion euro prin interzicerea acestei activităţi. Turismul, în special turismul în Delta Dunării, a fost afectat cu 10 milioane de euro, numărul turiştilor scăzând cu 90% faţă de angajamentele contractate. Activităţile culturale şi tradiţionale au fost interzise în zonele afectate şi în jurul acestora. Efortul de a proteja sănătatea publică în relaţie cu influenţa aviară au costat 17 milioane de euro, 2 milioane euro pentru asigurarea celor 5 milioane de doze antigripale vaccinale.

„Nu ne-am propus să creem rumoare sau panică în rîndul populației, și așa terorizată de efectele evoluției pestei porcine africane. Demersul nostru este adresat autorităților care au competențe de prevenire și combaterea bolilor transmisibile ale animalelor ,în cadrul Centrului Național de Combatere a Bolilor,pentru a întreprinde măsurile necesare profesionale pentru ca ceea ce s-a întîmplat în 2005-2006,să nu se mai repete”, a mai explicat specialistul ADER, Gheorghe Onțanu.

 

 

 

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai noi stiri

Ce a răspuns Lasconi când a fost întebată dacă a fumat vreodată ilegale

0
Lidera USR, Elena Lasconi, și președintele AUR, George Simion, au participat joi, 21 noiembrie, la o dezbatere moderată de comediantul Cosmin „Micutzu" Nedelcu. CITEŞTE ŞI: Ce adiscutat Bolojan cu Lasconi şi Geoană chiar înainte de turul 1 al Prezidenţialelor Cei doi...