Trei mașini au ars pe o stradă din Râmnicu Vâlcea. Pompierii au anunțat că focul a fost pus intenționat.
Pompierii din Râmnicu Vâlcea au fost sesizați vineri dimineața, prin apel la 112, despre producerea unui incendiu la o mașină, care apoi s-a extins la alte două autoturisme, în cartierul Ostroveni.
La fața locului s-au deplasat două autospeciale de stingere cu apă și spumă.
Incendiul a fost lichidat și nu au fost înregistrate victime.
Au fost afectate de incendiu trei autoturisme, unul în totalitate, iar celelalte două în proporții de 80, respectiv 50%.
Conform reprezentanților Politiei locale, dupa vizionarea filmărilor surprinse de camerele stradale, cauza incendiului este acțiunea intenționată, a transmis ISU Vâlcea.
Cetățeanul TV