Transportul public, blocat la Galați. Șoferii refuză să iasă pe trasee

Protest la societatea de transport public Galați. Șoferii de autobuze, troleibuze și tramvaie au refuzat să iasă pe traseu, în semn de protest faţă de deciziile conducerii unităţii care le afectează veniturile.

Angajaţii societăţii de transport public sunt nemulţumiţi deoarece salariile nu au fost indexate cu rata inflaţiei. De asemenea, ei sunt nemulţumiţi faţă de decizia conducerii societăţii de a plăti la interval de 90 de zile orele suplimentare lucrate de salariaţi în zile libere.

„Conform contractului de muncă, salariile trebuiau mărite cu rata inflaţiei pe anul 2020, care ar fi însemnat 140 de lei. Ni s-a invocat că legea bugetului nu permite, că nu sunt bani, că sunt pierderi. Nu s-a mărit nimic, în condiţiile în care preţurile au luat-o razna. La toate acestea s-a adaugat o măsură nepopulară, ca orele orele suplimentare să se plătescă după 90 de zile. Orele suplimentare înseamnă mult pentru un salariat, sunt făcute la nevoia societăţii. Dacă m-ai chemat la muncă, dă-mi şi banii, nu mă plăti peste trei luni, că facturile nu mă aşteaptă trei luni. Au ieşit la protest toţi şoferii, vatmanii, mecanicii”, a  declarat George Preda, lider de sindicat.

SC Transurb are 715 angajaţi, din care aproape 400 sunt şoferi.


Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.