Teodorovici, despre „predarea PSD ca ostatic”

Deputatul Varujan Vosganian, vicepreşedinte al ALDE, a declarat, la Iaşi, că partidul său a propus PSD un guvern cu 19 miniştri în care ALDE şi Pro România să aibă câte patru portofolii, iar social-democraţii ar trebui să cedeze unul dintre ministerele Transporturilor şi Dezvoltării Regionale, la fel ca şi unul dintre ministerele Educaţiei şi Sănătăţii.

Imediat, președintele executiv al PSD Eugen Teodorovici a reacționat, încercând să-l pună la punct pe Vosganian.

„Ca să putem insista pentru România, trebuie să insistăm pentru PSD.

PSD a fost, este și va fi un partid puternic și prea important pentru a fi șantajat, indiferent de cine sunt cei care încearcă șantajul!

Cât timp sunt președintele executiv al acestui partid nu voi accepta două lucruri:

1. Negocierile pe sub masă, făcute fără știința și în ciuda partidului.

2. Predarea PSD ca ostatic.

Nu neg că poate sunt unii care vor asta, dar atât ei cât și toți membrii și alegătorii noștri trebuie să știe că NU voi gira NICIODATĂ aceste lucruri. În rest, fiecare e dispus să încerce să vândă ce și cât poate pentru a-și păstra funcția.

Nu totul are un preț, dar totul are un cost.

Altfel, rămân același OPTIMIST care are convingerea că, dacă dovedim încredere, curaj și caracter, avem în continuare VIITOR.

PS: NU voi accepta să predau economia României sau ca ea să fie, la rândul său, luată ostatică, așa cum NU voi accepta taxe noi!”, a scris Teodorovici pe pagina sa de Facebook.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.