Teodorovici se vede premier: „Da. Aş fi onorat”

Eugen Teodorovici
Eugen Teodorovici vrea să fie șeful femeilor din PSD

Preşedintele executiv al PSD, Eugen Teodorovici, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, la Piteşti, că ar fi onorat să facă parte dintr-un tandem Viorica Dăncilă – preşedinte, iar el prim-ministru.

„Da. Aş fi onorat. Să ajungă doamna prim-ministru preşedinte şi dânsa decide ce trebuie să fie bun pentru ţara asta”, a răspuns Teodorovici la întrebarea dacă îşi doreşte un tandem Dăncilă preşedinte, Teodorovici premier.

Teodorovici neagă că ar fi omul de legătură al PSD cu Pro România

Tot în cadrul aceleiași conferințe de presă, Eugen Teodorovici a mai fost întrebat şi când a discutat ultima dată cu Victor Ponta, „fiind considerat omul de legătură al PSD cu Pro România”.

„Uitându-mă la televiziunile care au difuzat ştirea, la una a fost fake news, la cealaltă este sigur din partea cuiva din acest partid (PSD – n.r.). Cei care mă ştiu foarte bine ştiu că atâta timp cât am spus că merg într-o echipă, nu există nimic care să mă clintească din loc. Sunt cu doamna prim-ministru, care va deveni preşedintele României, cu ceilalţi colegi, cu Mihai Fifor, cu Răzvan Cuc şi ceilalţi din echipa PSD. Aşa că orice încercare de a băga băţul prin gard nu ţine sau ţine doar la cei care sunt gură cască”, a spus Teodorovici, potrivit Agerpres.

Preşedintele PSD, Viorica Dăncilă, preşedintele executiv Eugen Teodorovici şi secretarul general Mihai Fifor au participat, joi, la Piteşti, la şedinţa Comitetului Executiv Judeţean Argeş al PSD

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.