Tătaru, despre starea de urgență: „În situația în care vom avea o suprasolicitare a sistemului medical” VIDEO

coronavirus

Situația îmbolnăvirilor cu coronavirus pote fi gestionată și nu se impune, deocamdată, o revenire la starea de urgență. Anunțul a fost făcut de Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, în timpul vizitei de la Galați.

Pe 15 iulie, se termină starea de alertă, iar ministrul Tătaru spune că o decizie privind prelungirea ei va fi luată în funcție de evoluția noilor cazuri de infecții și a focarelor.

„Vor fi discuții la nivelul Guvernului și vom lua decizia având în vedere evoluția din ultimele zile , dar și zilele care mai sunt până pe 15”, a declarat ministrul.

Despre o revenire la starea de urgență, ministrul Tătaru a spus că aceasta ar putea fi luată atunci când „vom avea o suprasolicitare a tot ceea ce înseamnă sistem medical”.

„În situația în care vom avea o suprasoliciatare a sistemului medical. Nu este acum momentul. Noi urmărim evoluția de la o zi la alta, în măsura în care vom avea multe cazuri grave, critice care vor suprasolicita Terapia Intensivă, atunci ne gândim la alte măsuri”, a precizat Tătaru.  

Potrivit acestuia, nu suntem în colaps medical, deoarece există suficiente locuri în spitale, chiar şi în secţiile de terapie intensivă, unde sunt internaţi 243 de pacienţi în prezent.

Ministrul Sănătății a vizitat, astăzi, Spitalul Județean Galați, după ce 83 de cadre medicale și 24 pacienți au fost infectați cu coronavirus.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.