Tatăl lui Mihai Tudose, infectat cu COVID-19. Are 80 de ani și boli cronice

Tatăl fostului premier, europarlamentarul Mihai Tudose, a fost diagonosticat cu COVID-19. El are aproape 80 de ani și are și boli preexistente.

Potrivit Libertatea, Serviciul Județean de Ambulanță Brăila a intrat în alertă după ce un coleg de-al lor, medicul Dorin Giol, a fost depistat cu noul coronavirus. Doctorul și-a făcut testul la COVID după ce a aflat că un pacient de-al acestuia, căruia îi asigura tratament la domiciliu în timpul liber, era deja infectat. Pacientul este tatăl fostului premier Mihai Tudose.

Europarlamentarul Mihai Tudose a confirmat că tatăl său este infectat cu noul coronavirus, însă a refuzat să facă alte comentarii.

Până la această dată, în Brăila sunt 243 de persoane confirmate cu Covid-19. Numărul celor decedaţi este 12, din care 9 sunt brăileni şi 3 gălăţeni.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.