Tânăr amendat cu 2.900 de lei după ce a condus cu 157 km/ pe un drum cu limită de 50

Poliţia l-a căutat pe agresor


Un șofer de 21 ani a fost surprins la volan, pe DJ 152 A, în localitatea Band, pe un sector de drum limitat la 50 km/h, cu o viteză de 157 km/h, a anunţat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Mureş.

Tânărul a fost sancţionat cu amendă contravenţională în valoare de 2.900 de lei, fiind dispusă reţinerea permisului de conducere pentru 120 de zile. Tânărul a fost surprins cu aparatul radar în cadrul unei acţiuni desfăşurate pentru combaterea nerespectării regimului legal de viteză, pe parcursul zilei de sâmbătă, ocazie cu care au fost aplicate amenzi de aproximativ 136.000 de lei şi au fost reţinute 38 de permise de conducere „La data de 12 noiembrie, poliţiştii Serviciului Rutier Mureş au organizat o acţiune, pe drumurile publice din judeţ, pentru combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere, în special a celor produse pe fondul nerespectării regimului legal de viteză. Au fost aplicate 231 de sancţiuni la OUG 195/2002, dintre care 163 pentru nerespectarea regimului legal de viteză, 3 pentru depăşiri neregulamentare şi 65 pentru alte abateri, în valoare totală de 135.810 lei. De asemenea, în cadrul acţiunii, au fost reţinute 38 de permise de conducere, dintre care 30 pentru nerespectarea regimului legal de viteză, 3 pentru depăşiri neregulamentare, 4 pentru alte abateri şi 1 pentru o infracţiune de conducere fără permis”, au precizat reprezentanţii IPJ Mureş, potrivit digi24.ro.






Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.