Statul tâlhar! Fiscul execută silit tocmai firmele cărora le datorează milioane

Statul tâlhar
În loc să-i sprijine pe fermieri, statul încearcă din răsputeri să-i aducă în sapă de lemn

Agricultura românească este pe butuci, iar statul, în loc să-i sprijine pe fermieri, parcă face tot posibilul să le pună lacătul. S-a întâmplat la Galați, unde un grup de firme profitabile a fost adus în pragul falimentului chiar de statul tâlhar. Agromec Berheci SA, Ianysoil SRL şi Agriban SRL au fost executate silit de Fiscul gălățean pentru datorii inexistente. Abuzurile au fost constatate de experți judiciari, care au constatat, la solicitarea judecătorilor, că tocmai Fiscul datorează milioane firmelor pe care le execută silit!

Anchetă realizată de Cătălin Antohe și Andrei Sidorov

Agromec Berheci SA, administrată de omul de afaceri Ion Banu, era, în 2002, una dintre puținele societăți comerciale care trudeau din greu în agricultura românească și reușea să se mențină pe linia de plutire. Omul de afaceri mai avea o fabrică de ulei, brutărie, fabrică de alcool şi un complex de creşterea animalelor.

La acea vreme, afacerea lui Ion Banu era una de succes, căci producţia de cereale şi de plante tehnice era dublată de depozitarea şi prelucrarea acesteia, grupul de firme având depozite acreditate de Ministerul Agriculturii.

Ca mai toate firmele din agricultura românească, societățile aveau datorii la stat, dar pe care le plăteau, eșalonat, de la an la an, din valorificarea recoltelor obținute de pe suprafețele lucrate, pe aproape 2.000 de hectare.

În război cu statul tâlhar

Necazurile fermierului au început în anul 2003, când secetea a lovit în toată țara. În zona Tecuciului, seceta a ars la propriu, toate culturile, dauna produsă Agromec Berheci fiind totală: 100% culturi calamitate!

Deși culturile erau asigurate iar asigurările agricole erau garantate prin lege,, statul român a refuzat să plătească despăgubirile. Mai mult, a pornit o adevărată „cruciadă” împotriva Agromec Berheci, dar și a celorlalte societăți din grup, care s-au văzut cu toate culturile distruse de seceta cumplită.

În „războiul de uzură” cu statul român, Ion Banu a câștigat, după mulți ani, mai multe bătălii în instanță, acolo unde a cerut activarea clauzei de forţă majoră, lucru echivalent cu „îngheţarea” tuturor plăţilor şi a accesoriilor, precum şi exonererea de datorii pe perioada cât forţa majoră rămânea activă.

Statul tâlhar
Curtea de Apel Galați a constatat existența unei cauze de forță majoră exoneratoare de răspundere pentru SC Agromec Berheci SA

În mai multe procese, judecătorii au stabilit că, din anul 2003, societatea Agromec Berheci SA se afla „în caz de forţă majoră” şi că „societatea este exonerată de plata sumelor stabilite prin actele fiscale”.

Deciziile instanței, sfidate de Administraţia Finanțelor Publice Tecuci

În plus, judecătorii au decis că toate acţiunile fiscului gălățean împotriva firmei Agromec Berheci trebuie suspendate de drept, nefiind permise executările silite de niciun fel până la lămurirea cauzelor care au creat forţa majoră. Şi mai mult, toate penalităţile şi majorările sunt considerate nule.

Deciziile judecătorești au fost sfidate însă de Administraţia Finanțelor Publice Tecuci, care a pornit un adevărat tăvălug de executări silite împotriva Agromec Berheci, dar şi a firmelor din grup – Ianysoil SRL şi Agriban SRL.

Războiul s-a mutat din nou în instanță, unde Ion Banu cere să i se facă dreptate.

O expertiză cerută de Judecătoria Tecuci în dosarul nr.7382/324/2018, în care societatea Agromec SA Berheci contestă executarea silită a bunurilor sale la cererea Administraţiei Finanțelor Publice Tecuci, arată că tocmai statul este dator societății Agromec Berheci SA, pentru sumele încasate abuziv de la agricultori, și nu invers.

Raportul fiscal judiciar a fost înaintat Judecătoriei Tecuci pe 12 septembrie 2019, magistrații urmând să ia o decizie în curând.

Expertiza a confirmat – Statul este dator firmelor pe care Fiscul le agresează!

Experții judiciari desemnați de instanță au constatat că societatea a fost deposedată de Fisc, în baza unor acţiuni abuzive, de suma totală de 2.931.562 lei (aproximativ 600.000 de euro).

Statul tâlhar
Experții au stabilit că tocmai statul este dator societății Agromec Berheci SA

Concret, experţiza a stabilit că Agromec Berheci avea de dat statului, pentru perioada 1 ianuarie 2003-11 iunie 2014 (dată la care societatea a intrat în insolvenţă), suma totală 1.315.107 lei, dar că are de primit (pentru sumele percepute în plus de stat, plus dobânzile aferente) nu mai puţin de 4.426.669 lei. Expertul a propus compensarea sumelor, rezultând o datorie a statului, către societatea agricolă, de 2.931.562 lei.

Deciziile judecătorești care au fost încălcate de Fisc

  • Decizia nr.1335/2009 a Curții de Apel Galați prin care s-a constatat existența unei cauze de forță majoră exoneratoare de răspundere, pentru perioada 2003-15.04.2010 pentru SC Agromec Berheci SA și firmele de grup – irevocabilă. Instanța a reţinut că „deşi cazul de forţă majoră s-a petrecut în anul 2003, efectele sale s-au prelungit în timp până la momentul pronunţării deciziei nr. 1335/2009 datorită atitudinii pârâtei (DGFP Galaţi, n.r.) care, deşi a semnat actele constatatoare a secetei ce s-a constituit într-un adevărat caz de forţă majoră, a ignorat acest eveniment şi a reziliat convenţia de eşalonare 58/2003, demarând executarea silită a obligaţiilor bugetare, prin instituirea sechestrului şi vânzarea unor active vitale pentru desfăşurarea activităţii societăţii reclamante şi a firmelor din grup, împrejurare ce a antrenat alte datorii, atât de la partenerii publici, cât şi privaţi”.
  • Contestația în anulare a deciziei nr.1335/2009 formulată de DGFP Galați respinsă în mod irevocabil de Curtea de Apel Galați în baza deciziei nr.2092/2010 ce a făcut obiectul dosarului nr.344/44/2010.
  • Sentința civilă nr.596 pronunțată în dosarul nr. 8972/121/2012- irevocabilă.
  • Decizia nr.320/2014 pronunțată în dosarul nr. 8972/121/2012 – irevocabilă.

Statul tâlhar nu a plătit niciodată asigurarea garantată prin lege

În 2002, Ion Banu, administratorul Agromec Berheci SA, a încheiat poliţe de asigurare pentru toate culturile – orz, grâu, floarea soarelui și rapiță. La acea dată statul român garanta, prin lege (381/2002, privind asigurările în agricultură) plata despăgubirilor pentru culturile calamitate.

Statul tâlhar
Polița de asigurare încheiată în temeiul legii privind despăgubirile în agricultură nu a fost respectată de stat

Contractele de asigurare încheiate cu Agras Wiener Stadische au fost recunoscute ca autentice şi valabile de autorităţile statului. În 2003, pe fondul secetei cumplite care a lovit sudul Moldovei, reprezentanții Agras au încheiat un procesul-verbal (nr. 742/2003), prin care au constatat că toate culturile Agromec Berheci au fost distruse de secetă în proporţie de 100%. Documentul a fost semnat şi ştampilat şi de Primăria Ghidigeni, de Direcția Agricolă și, subliniem, de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Galaţi.

Odată cu îndeplinirea formalităților legale, Agromec Berheci trebuia să primească despăgubirile legale, pentru situaţii de calamitate naturală, din partea Ministerului Agriculturii (via Ministerul de Finanţe). Banii cuveniți (asigurați) – 5,193 miliarde de lei nu au mai venit niciodată!

UE a recunoscut cazul de forță majoră. Statul român, NU

Culmea ironiei este că, în timp de statul român încearcă pe toate căile să ducă în faliment fermierii loviți de soartă, Uniunea Europeană le-a întins o mână de ajutor și a recunoscut cazul de forță majoră. În consecință, un împrumut din fonduri comunitare contractat de societatea Agriban SRL a fost stins.

Prin contractul de credit nr. 176/15.11.2006 firmei Agriban i s-a acordat un credit prin programul SAPARD ,,pentru achizitia de masini, utilaje, instalații și echipamente agricole, pe o perioadă de 84 luni”.

„Uniunea Europeană a decis că nu mai suntem obligați să rambursăm valoarea împrumutului obținut prin finanțarea SAPARD, fiind evident că valoarea unei hotărâri judecătorești irevocabile este recunoscută la justa sa mărime de forurile europene. În ciuda faptului că modalitățile de închidere a unor astfel de proiecte cu finanțare europeană sunt extrem de stricte și verificate amănunțit de organele de control, încălcarea condițiilor fiind considerată chiar infracțiune în anumite situații, după invederarea organului de control a situației de excepție în care se află societatea noastră, acesta a decis în favoarea noastră, în sensul că suntem exonerați de la obligația de restituire  fondurilor accesate”, a expplicat Ion Banu.

Cine și de ce vrea falimentarea fermierilor

În spatele acestui adevărat complot menit de a falimenta societățile agricole administrate de Ion Banu s-ar ascunde interese obscure ale unor funcționari ai Fiscului la fel de obscuri.

Fiul omului de afaceri, Bogdan Banu, a fost scos țap ispășitor pentru producerea unui groaznic accident. În noaptea de 12 spre 13 iunie 2010, doi cultivatori de legume care opriseră pe centura Tecuciului să facă o pană de cauciuc au sfârșit după ce au fost spulberați de o mașină. Deși Bogdan Banu a trecut pe acolo după producerea accidentului, lovind sacii cu legume lăsați în drum de victime, a fost declarat vinovat de accidentul mortal, deși expertizele judiciare au dovedit că nu el este autorul. Cel despre care se crede că ar fi adevăratul autor al accidentului, Sandu Ferțu – tatăl unui polițist de la Poliția Rutieră Tecuci, a fost scos basma curată, mașina acestuia nefiind niciodată expertizată.

Statul tâlhar
Fiul omului de afaceri, Bogdan Banu, a fost scos țap ispășitor pentru producerea unui groaznic accident

„Am fost hărţuit permanent, victimă a unor abuzuri grave, pe care doar în parte am reuşit să le îndrept în justiţie. S-a ajuns chiar la situaţia de i se fabrica un dosar penal unuia dintre fiii mei, Bogdan, care a şi fost condamnat pe nedrept pentru un accident de circulaţie pe care nu l-a făcut, iar falsurile şi abuzurile au ieşit la iveală de-abia în 2017, când Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a redeschis cauza”, a declarat Ion Banu.

Controalele fiscale venite în cascadă peste firmele lui, concomitent cu măsurile abuzive de executare silită a firmelor sale, ar fi fost dispuse de şefa Administraţiei Fiscale Tecuci, Carmen Dodu.

„Această doamnă este rudă cu Sandu Ferţu, tatăl unui poliţist din Tecuci, care este autorul unui accident mortal în urma căruia i-a fost înscenat un dosar penal fiului meu. Şi acest caz este anchetat de secţia specială de la Înalta Curte, existând la dosar dovezi consistente că am fost victimele unei uriaşe mistificări”, a mai spus Ion Banu.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.