Se va putea sta la plajă și cu prosop sau cearșaf. Hotărârea care permitea accesul la plajă doar pe șezlong, modificată

Premierul Ludovic Orban a anunțat că se va veni cu o nouă completare în ceea ce priveşte măsura legată de accesul pe plajă. Astfel, oamenii care nu au resurse financiare să-şi închirieze şezlongul, pot veni cu prosopul sau cu cearşaful.

„În hotărârea de guvern pe care am dat-o privitor la deschiderea plajelor, acolo, într-adevăr am specificat că pe plajele amenajate, pe plajele amenajate, menţionez, accesul se face cu şezlonguri care trebuie să fie la 2 metri (distanţă unul de altul – n.r.). Aici o să facem o revenire pentru că asta nu înseamnă că interzicem ca pe o anumită suprafaţă dintr-o plajă amenajată, oamenii care nu au resurse financiare să-şi achiziţioneze şezlongul cu cât e, 8 – 10 lei, să poată să vină cu prosopul, cu cearşaful. Deci, facem corectura, sensul textului din Anexa 3 a hotărârii de guvern nu era de a interzice persoanelor care vor să vină la plajă şi care nu au posibilitatea să-şi ia şezlonguri, ci de a spune că pe acele zone amenajate ale plajelor, indiferent că este vorba de plaje care sunt la mare sau care sunt la lacuri, la acestea accesul se face pe şezlonguri care au o anumită distanţare, dar, cu siguranţă, vom face o revenire şi vom specifica foarte clar că este permis pe anumite zone pe unde nu este reglementare cu astea (şezlonguri – n.r.) să vină cu cearşaf, cu prosop”, a explicat Ludovic Orban, viner, potrivit Agerpres.

În hotărârea de Guvern nr. 26 din 28.05.2020 se prevedea că, începând cu data de 1 iunie, accesul persoanelor pe plaje se realizează doar cu asigurarea obligatorie de șezlonguri pentru fiecare dintre persoanele prezente, asigurarea unei distanțe de minimum 2 m între șezlongurile care sunt utilizate de persoane din familii diferite și cu respectarea normelor de prevenire stabilite prin ordin comun al ministrului economiei, energiei şi mediului de afaceri, ministrului sănătăţii și ministrului mediului,apelor și pădurilor, emis în temeiul art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020.

Noile măsuri de relaxare stabilite de la 1 iunie. Ce prevede Hotărârea de Guvern

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.