Rețea de proxenetism care racola fete din centre de plasament

Trei femei şi cinci bărbaţi au fost reţinuţi, vineri, de procurorii DIICOT Neamţ, pentru constituire şi aderare la un grup infracţional organizat, trafic de persoane, trafic de minori, proxenetism şi act sexual cu un minor.

Membrii grupării sunt acuzaţi că au racolat tinere, unele din centre de plasament, pe care le cazau în spaţii închiriate unde le puneau să se prostitueze, mulţi dintre clienţi ajungând să apeleze la serviciile fetelor prin anunţuri în ziarele locale.

Potrivit unui comunicat al Poliţiei Române, joi, anchetatorii au făcut trei percheziţii în municipiile Piatra Neamţ şi Roman, în acest dosar, fiind puse în executare 22 de mandate de aducere. Vineri, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Neamţ au dispus reţinerea pentru 24 de ore a inculpaţilor Gîdioi Mumdjiev Bella Ioana, Rotariu Dumitru, Ungureanu Liviu, Balaşcă Neculai, Bârzu Mihai Cătălin, Păduraru Ana-Maria, Stafie Georgeta şi Nicorescu Vasile, pentru constituire şi aderare la un grup infracţional organizat, trafic de persoane, trafic de minori, proxenetism şi act sexual cu un minor, se arată într-un comunicat al DIICOT. Cele trei femeie au vârste de 18, 19 şi 20 de ani, în timp ce bărbaţii au între 40 şi 61 de ani, potrivit Poliţiei Române.

”În cauză, există suspiciunea rezonabilă că pe raza municipiilor Piatra Neamţ şi Roman, a fost constituit un grup infracţional organizat specializat în exploatarea sexuală a unor tinere, majore şi minore, provenite din familii dezorganizate sau din centre de plasament”, se arată în comunicatul DIICOT.

Tinerele erau cazate în spaţii închiriate membrii grupării, pentru practicarea prostituţiei, inculpaţii racolând clienţi fie prin anunţuri în ziare locale fie din rândul unor clienţi fideli care anterior au apelat la serviciile victimelor.

”S-a reţinut că inculpata Gîdioi Mumjdiev Bella Ioana a practicat prostituţia pe raza municipiului Piatra Neamţ, ocazie cu care şi-a format un grup de clienţi fideli. În cursul anului 2015, inculpata, la sugestia unor clienţi, a racolat mai multe minore dintr-un centru social din municipiul Roman, pe care le-a cazat pe raza municipiului Piatra Neamţ, în locaţii puse la dispoziţie de alţi membri ai grupului infracţional”, potrivit sursei citate.

Grupul infracţional coordonat de femeie era structurat pe mai multe paliere, primul ocupânduse cu identificarea fetelor dispuse să practice prostituţia şi racolarea acestora, în timp ce al doilea avea ca scop punerea la dispoziţie a spaţiilor în care tinerele întreţi

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.